Două icoane făcătoare de minuni ajung marți la Sibiu – „Pelerinaj pentru toți cei care au necazuri”

8.124

Două icoane făcătoare de minuni ajung, marți, la Biserica Dealului din municipiul Sibiu. Credincioșii pot veni la închinare până în data de 30 iunie. Preotul Cătălin Dumitrean anunță deschiderea unui „nou pelerinaj pentru toți cei care au necazuri”.

Credincioșii sunt așteptați la închinare la Biserica Dealului din Sibiu acolo unde, începând de marți, 22 iunie, și până miercuri, 30 iunie, se află două icoane făcătoare de minuni, printre care Icoana Sfântului Nectarie.

„Aducem Icoana Sfântului Nectarie, alături de care vom aduce la Sibiu, începând de marți, de la ora 17:00, icoana izbăvitoare de greutăți, de necazuri. Deschidem un nou pelerinaj pentru toți cei care au necazuri. Suferințele dumneavoastră, durerile, problemele prin care treceți, necazurile mari pe care le aveți, doar cu ajutorul Maicii Domnului și a Sfinților se pot ameliora. Când ai o mare suferință, când ai aceste probleme grele pe suflet, pe trupul tău, chiar nu mai știi ce să faci. Am pornit să aduc icoanele făcătoare de minuni tocmai pentru ca să veniți la Sibiu și să vă bucurați, să vă ajute, bucuria de a găsi un leac, de a avea o șansă. (…) Icoanele făcătoare de minuni pe care le aduc, mai ales cea a Sfântului Nectarie, sunt foarte, foarte puternice. Au har mult. Au vindecat boli”, a spus preotul Cătălina Dumitrean într-o transmisiune live pe Facebook.

Credincioșii pot veni la închinare zilnic în perioada 22 – 30 iunie. Biserica Dealului este deschisă între orele 08:00 – 20:00.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi