Prețul energiei electrice a ajuns la un nou record

799

Preţul energiei electrice cu livrarea vineri, 25 iunie, a ajuns la 756 de lei/MWh pentru orele de vârf ale serii, acesta fiind cel mai mare preţ înregistrat vreodată pe piaţa spot din România, peste preţul de 750 lei înregistrat în septembrie 2019.

Preţurile valabile pentru 25 iunie pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) variază între 371 lei/MWh şi 756 de lei/MWh, această valoare fiind valabilă pentru vârful de consum de la ora 21:00.

Preţul mediu de închidere pe PZU este de 534 de lei/MWh, preţ ,care, conform presei de specialitate, este cel mai mare din Europa, cu circa 20 de euro peste preţurile din Germania, Franţa, Spania şi cu 10 euro peste cel din Italia.

În ansamblul pieţei, Piaţa pentru Ziua Următoare are o relevanţă scăzută, în condiţiile în care este destinată cumpărăturilor de energie de ultim moment, pentru a compensa eventualele avarii din sistem sau pentru furnizorii care nu au cumpărat din timp energie, în baza unor contracte ferme. În plus, ponderea energiei – ca produs – în totalul preţului final de pe facturi este de doar o treime, restul fiind reprezentat de TVA, taxe de cogenerare şi de transport, astfel că influenţa scumpirilor punctuale de pe OPCOM este mai puţin semnificativă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.