Ziua Iei sărbătorită la Muzeul ASTRA – Vor fi ateliere de icoane de vatră şi de motive tradiționale scrise pe sticlă

684

Pe 24 iunie sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în calendarul popular se sărbătoresc Sânzienele (Drăgaica) una dintre cele mai cunoscute serbări câmpenești. Sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un străvechi cult solar şi se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară” sau „Amuţitul cucului”. Sânzienele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac.

În această zi, din 2013, la iniţiativa comunităţii online La Blouse Roumaine, dedicată promovării iei româneşti, se sărbătoreşte şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea. Cu acest prilej, la Muzeul ASTRA vor avea loc două ateliere demonstrative, organizate în 24 și 25 iunie 2021, care vor avea ca obiect meșteșuguri și arte populare tradiționale menite să îi familiarizeze pe cei interesați cu tehnica confecționării icoanelor pe vatră și a simbolurilor cusute pe ie, ce vor fi pictate pe diferite suporturi: sticlă, lemn, piatră.

Program 24 iunie 2021, joi, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului:

Atelierul de icoane de vatră: Contururi de Sfinți cu participarea elevilor Liceului Tehnologic Special “Beethoven” din Craiova, coordonați de prof. instructor Ionuț Smarandache. Copiii cu deficiențe de auz au găsit în acest meșteșug un mijloc de exprimare, și de ce nu de terapie, participând de ani de zile la evenimentul de talie națională Olimpiada Meșteșuguri Artistice Tradiționale și obținând rezultate notabile de fiecare dată.

Locație: Gospodăria țărănească din Stolojani, județul Gorj

Interval orar: 10.00-13.00; 14.00-17.00.

Cu rol profund apotropaic (protector), icoanele de vatră constituiau adevărate “zăvoare”, “ferecând” hornul casei împotriva pătrunderii spiritelor malefice, veghind ca para focului să fie trebuincioasă, iară nu pârguitoare. Realizate într-un stil simplu, scrijelite cu dalta, custura sau cuiul încins în lemn de fag sau stejar, uneori pictate în două-trei culori tari, contururile sfinților fiind marcate cu negru, icoanele de vatră sunt purtătoarele unui “limbaj redus la esență”.

-Atelierul de motive tradiționale de pe cămăși scrise pe sticlă, lemn și piatră susținut de doamna profesor instructor Benonia Centea își propune să aducă în atenția vizitatorilor muzeului motivele și simbolurile ce ornamentează cămașa tradițională, să ofere persoanelor doritoare informații despre simbolistica acestor modele și să le transpună prin tehnici de pictură pe diferite suporturi.

Locație: Gospodăria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj

Interval orar: 10.00-13.00; 14.00-17.00.

Fiecare ie este unică, precum scrisul de mână, iar acest lucru este datorat modelelor cusute pe aceasta, a felului în care ele sunt ordonate și combinate. Aceleași motive cusute arată diferit pe două cămăși, fiecare mână își pune amprenta altfel asupra pânzei și a semnelor cusute pe ea. Ajutăm publicul larg să descopere tainele simbolurilor ancestrale precum elementele cerului: soarele, care ne dă căldura, lumină, viață, stelele, constelațiile care ne călăuzesc drumurile în viață, păsările și fluturii cu ajutorul pensulei. Împreună aflăm elementele specifice, feminine, legate de fertilitate, în special romburi și variații de romburi, unghiuri, dar motivele vegetale des folosite precum spice, vrejuri, ramuri cu boboci, cu flori, pomul vieții.

-Conferința online:

Interval orar: 16.00-18.00.

-Concert susținut de Scoala Populara de Arte si Meserii Ilie Micu, coordonator Alina Pinca

Locație: Târgul de țară.

Interval orar: 13-15:30

Program 25 iunie, vineri, ateliere demonstrative interactive:

-Atelierul de icoane de vatră: Contururi de Sfinți cu participarea elevilor Liceului Tehnologic Special “Beethoven” din Craiova, coordonați de prof. instructor Ionuț Smarandache.

Locație: Gospodăria țărănească din Stolojani, județul Gorj

Interval orar: 10.00-13.00; 14.00-17.00.

-Atelierul de motive tradiționale de pe cămăși scrise pe sticlă, lemn și piatră susținut de doamna profesor instructor Benonia

Locație: Gospodăria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj

Interval orar: 10.00-13.00; 14.00-17.00.

Joi, 24 iunie 2021, vizitatorii care vor veni îmbrăcați în ii sau cămăși tradiționale vor avea acces gratuit în Muzeul ASTRA.

Atelierele vor fi organizate cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV 2. În baza biletului de intrare în muzeu și cu ajutorul unei hărți, vizitatorii vor identifica locația în care se va desfășura atelierul.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.