Parlamentul European solicită țărilor UE să garanteze dreptul femeilor la avort

500

Parlamentul European a adoptat un raport prin care solicită statelor membre UE să garanteze accesul femeilor la avort, denunțând faptul că unele țări au încă legi „extrem de restrictive” care interzic avortul, cu excepția unor circumstanțe strict definite, care obligă femeile să facă avorturi clandestine sau să-și ducă sarcina la termen împotriva voinței lor. 

Votul dat joi a fost strâns: 378 de voturi pentru, 255 împotrivă şi 42 de abţineri, fiind precedat de o dezbatere intensă cu o zi înainte, în ședința de miercuri.

Raportul nu are caracter obligatoriu pentru statele membre, ci sunt recomandări care reflectă poziția Parlamentului European într-o chestiune care a generat dispute în unele state membre.

Europarlamentarii îndeamnă statele membre să protejeze și să consolideze sănătatea și drepturile sexuale și reproductive ale femeilor (SRHR), afirmând că dreptul la sănătate, în special drepturile asupra sănătății sexuale și reproductive, reprezintă un pilon fundamental al drepturilor femeilor și al egalității de gen care nu poate fi în niciun fel diminuat și, în niciun caz, retras.

În raport, Parlamentul European declară că încălcările SRHR ale femeilor sunt o formă de violență împotriva femeilor și fetelor și împiedică progresul către egalitatea de gen.

Fără nominaliza vreun stat membru, Parlamentul European subliniază că unele țări au încă legi „extrem de restrictive care interzic avortul, cu excepția unor circumstanțe strict definite, care obligă femeile să facă avorturi clandestine sau să-și ducă sarcina la termen împotriva voinței lor, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor omului”, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen.

Europarlamentarii își exprimă regretul că unele state membre permit medicilor și centrelor medicale să refuze furnizarea de servicii de sănătate din cauza așa-numitei „clauze de conștiință”, care ar pune viața femeilor în pericol.

În plus, Parlamentul European încurajează statele membre să se asigure că educația sexuală este predată în mod cuprinzător copiilor din școlile primare și secundare, deoarece educația SRHR poate contribui în mod semnificativ la reducerea violenței sexuale și a hărțuirii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.