Mediașul, invadat de cavaleri și domnițe – Începe Festivalul Medieval

306

Finalul de săptămână va fi unul plin pentru medieșeni. Dar, și sibienii pot alege să meargă acolo, pentru că va avea loc Festivalul Medieval. Atmosfera va fi una de sărbătoare, cu lupte între cavaleri, dansuri, paradă de cai, spectacole.

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Cultură, Învățământ, Sănătate, Tineret, Sport, Turism, Relații Publice și Relația cu ONG, organizează la sfârșitul acestei săptămâni tradiționalul festival „Mediaș, Cetate Medievală –Târg de Meșteșuguri Vii“.

Manifestarea, aflată la cea de-a XVII-a ediție, va avea loc în perioada 9 – 11 iulie 2021, la Hanul Greweln. La festival sunt așteptate ordine cavalerești locale și naționale, trupe de menestrei, trupe de dansuri medievale și de teatru, meșteșugari și artiști ai spectacolelor cu foc. În programul pregătit de către organizatori se regăsesc ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă, turniruri și întreceri cavalerești, concursuri gastronomice, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru și cu foc, precum și o paradă cu cai. Printre invitații acestei ediții se numără: Teutonii Transilvaniei, Cimpoierii din Transilvania, Truverii, Paladinii de Terra Medies, Peregrinii, Straja Cetății Mediaș, Huniadi Cantores, Lupus Dacus, Funny Art.

Punctul culminant al festivalului este programat sâmbătă, 10 iulie la ora 19:30, când va avea loc prezentarea oficială a tuturor participanților, urmată de o reconstituire istorică a vizitei efectuate la Mediaș în anul 1443 de către voievodul Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara. Astfel, spectatorii vor urmări prezentarea noilor care de luptă, întrecerile cavalerești călare și pedestru, dar și premierea celor mai de seamă rețete culinare. De asemenea, serile de vineri și sâmbătă se vor încheia cu spectacole cu foc, începând cu orele 22:00.
„Mediaș, Cetate Medievală – Târg de Meșteșuguri Vii“ este un festival organizat de către Primăria Municipiului Mediaș, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, prin intermediul Agendei Culturale a județului Sibiu.

video

Programul integral al festivalului este următorul:
VINERI, 9 iulie
13.00 – Deschiderea târgului de meșteșugari
17.00 – Prezentarea meșteșugarilor
17.10 – Teatru de păpuși: Amintiri din copilări, Trupa Funny Art
18.00 – Concert Huniade Cantores
18.50 – Fluierașii și Cavalerii
19.00 – Zânele Silvane – dansuri medievale
19.45 – Prezentarea artiștilor și asociațiilor de reconstituire istorică
20.00 – Concert Cimpoierii din Transilvania
20.30 – Straja Cetății Mediaș – prezentare de arme
21.00 – Concert Truverii
21.30 – Concert Lupus Dacus
22.00 – Spectacol cu foc Amor Flammis

SÂMBĂTĂ, 10 iulie
10.00 – Prezentarea participanților și a programului
Ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă
15.15 – Teatru de păpuși: Habarnam
Trupa Funny Art
15.30 – Anacronism
16.00 – Teraultrasilvana
16.30 – Istorie Vie
17.00 – Zânele Silvane – dansuri medievale
17.30 – Paladinii de Terra Medies – școala scutierilor
18.00 – Straja Cetății Mediaș – prezentare de arme
18.30 – Concert Lupus Dacus
19.30 – Prezentarea oficială a ordinelor cavalerești
20.00 – RECONSTITUIRE ISTORICĂ: Iancu Corvin de Hunedoara la Mediaș – 1443
21.00 – Concert Cimpoierii din Transilvania
21.30 – Concert Peregrinii
22.00 – Spectacol cu foc Fire Dream

DUMINICĂ, 11 iulie
10.00 – Prezentarea participanților și a programului
Ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă
13.00 – Deschiderea festivalului
13.10- Teraultrasilvana
13.30 – Anacronism
13.50 – Istorie Vie
14.10 – Concert Truverii
14.30 – Straja Cetății Mediaș
14.50 – Paladinii de Terra Medies
15.10 – Concert Peregrinii
16.00 – Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Țara Calatei – demonstrații ecvestre
17.00 – Ceremonia de închidere a festivalului ,,Mediaș – Cetate Medievală“, ediția 2021

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi