ursi balea lac

Ordonanța de urgență care prevede situațiile în care urșii pot fi alungați, relocați sau extrași ar putea intra mâine pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, în primă lectură. După discuția din Coaliție, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a plecat la Palatul Victoria pentru a-i prezenta și premierului, absent de la ședință, această ordonanță.

„Am prezentat detaliile ordonanței de urgență și anexele care detaliază ce înseamnă risc, cum se rezolvă fiecare situație în risc, am prezentat modalitățile de interevntie și acum mă duc la Palatul Victoria să vobesc și cu premierul despre OUG, modalitățile de intervenție, ca după aceea să lansăm pe circuitul de avizare și mâine să avem în primă lectură în Guvern”, a spus Barna.

„Am păstrat relocarea ca soluție. O să îi propun și premierului. Sunt state care renunță la relocare. Eu cred că în România soluția e bună și putem găsi locații unde populația de urși e redusă”, a spus el.

Tanczos Barna a adăugat că, timp de cinci ani, nu s-a făcut o situație pe fiecare judeţ şi fond cinegetic în parte.

„În momentul de faţă încercăm să recuperăm timpul pierdut. Va fi o descriere foarte exactă, detaliată, pentru echipa de intervenţie, astfel încât fiecare eveniment să poată fi încadrat la acel risc mic, mediu sau mare. Doar în cazurile de risc mare, acolo unde există un atac la om, un atac la animalele domestice, doar acolo propunem ca intervenţia să fie o intervenţie prin extragere. Acolo unde există o victimă, un deces, eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Este nevoie de prevenţie, dar pe legislaţia actuală în momentul de faţă singura instituţie care încearcă să dea soluţii este Ministerul Mediului”, a adăugat el.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.