Alertă meteorologică de ploi cu grindină și vijelii în 15 județe. Avertizarea vizează și Transilvania

924

15 judeţe se vor afla, sâmbătă, sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii şi grindină. În rest, disconfortul termic se menţine accentuat, iar la începutul săptâmânii viitoare se extinde.

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben. Sâmbătă între orele 12.00 – 22.00, în zona Carpaţilor Occidentali, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul Banatului, Crişanei, Maramureşului, precum şi în nordul şi vestul Transilvaniei, dar pe arii mai restrânse.

Codul galben vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş.

Disconfortul termic se va menţine ridicat, sâmbătă şi duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptâmânii viitoare va fi în intensificare şi extindere.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.