Turistă surprinsă urcând în papuci și șosete pe munte la Bâlea Lac

5.062

O fotografie ce înfățișează o persoană care urcă încălțată doar în papuci pe munte a devenit virală în mediul online, în special pe paginile Salvamont.

Persoana este încălțată doar într-o pereche de papuci și șosete și urcă pe stâncile din zona Bâlea Lac.

Având în vedere imaginea, autoritățile trag un semnal de alarmă și le reamintesc turiștilor cât de important este echipamentul adecvat, atunci când pornesc în drumeții.

„Din ciclul așa ceva…uite că se poate-poate! 11.07.2021, pe drum spre Vânătarea lui Buteanu”, a scris Bucegi Mountain Guide, odată cu publicarea imaginii pe Facebook.

O femeie, în papuci pe un traseu montan dificil

Vânătarea lui Buteanu este un vârf muntos din Făgăraș, situat la o altitudine de 2.507 metri, iar traseul până în vârf este unul montan, ce necesită echipament special de protecție.

„Mai în siguranță în drumeție decât însotit de… papuci, greu de crezut că poți fi ! –  ca să cităm din textul folosit de unii care spun că oferă siguranță maximă celor pe care ii plimbă pe munte”, este mesajul postat de Savamont România. Asociația critică prin mesajul său și ghizii care permit astfel de ținute în timpul traseelor montane.

De-a lungul timpului, sute de apeluri la 112 au fost înregistrate, după ce persoanele plecate pe munte în echipament neadecvat au fost rănite sau surprinse de condiții meteo extreme.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.