Casa care a luat foc pe Doamna Stanca – A fost incendiată de două ori în acest an

Un imobil aflat în construcție a luat foc, în noaptea de luni spre marți, pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr. Este a doua oară când la această casă izbucnește un incendiu în acest an. Pompierii sibieni spun că, cel mai probabil, focul a fost pus intenționat.

La mijlocul lunii februarie, o casă aflată în construcții, situată pe strada Doamna Stanca, a luat foc. Pe atunci, incendiul a izbucnit din cauza unui om al străzii care se adăpostea în casă. Acesta a încercat să se încălzească, astfel că a făcut focul, însă din cauza multiplelor deșeuri aflate în jur, flăcările s-au extins.

VEZI AICI DETALII DESPRE INCENDIUL DIN LUNA FEBRUARIE

La câteva luni distanță, în noaptea de 12 spre 13 iulie, casa a fost din nou cuprinsă de flăcări. De această dată, nicio persoană nu a fost găsită în zona imobilului, însă cauza de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul unei acțiuni intenționate.

Locatarii blocurilor din vecinătatea casei sunt cei care au sunat la 112 și au anunțat incendiul. În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întregul acoperiș, astfel că a fost nevoie de câteva ore pentru lichidarea focului. A ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 250 mp și diverse deșeuri textile și plastice.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu în urma celor întâmplate și au deschis un dosar penal pentru distrugere.

„În cauză, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, urmând a fi stabilite toate circumstanțele izbucnirii incendiului în vederea aplicării măsurilor legale în consecință. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

dosar penal distrugereincendiuincendiu intentionatincendiu selimbarincendiu sibiuISU Sibiusibiu azi
Comentarii (1)
Comentează
  • Garcea

    ‘Unique smile’ este propietar domnilor anchetatori….!