FOTO: Incendiu la o casă în construcții pe strada Doamna Stanca – Focul, pus intenționat

Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți la acoperișul unei case aflată în construcție, pe strada Doamna Stanca, Șelimbăr.

În cursul nopții, pompierii militari sibieni au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case în construcție, aflată în imediata apropiere a unui centru comercial și a unor blocuri de locuit.

La fața locului s-au mobilizat prompt 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

CITEȘTE ȘI: Casa care a luat foc pe Doamna Stanca – A fost incendiată de două ori în acest an

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la întreg acoperișul casei.

Preț de câteva ore, pompierii militari ai Detasamentului Sibiu au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.  Nu au fost semnalate victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul unei acțiuni intenționate. A ars acoperișul casei pe o suprafață de cca 250 mp și diverse deșeuri textile și plastice.

incendiuISU Sibiu
Comentarii (0)
Comentează