Satul Poienița, transformat în domeniul de vânătoare al sibianului Viorel Comăniță, fostul șef al vămilor

4.740

Viorel Comăniță, fostul șef sibian al vămilor, intră din nou în atenția publică după ce oamenii din satul Poienița, comuna Cârța, spun că sunt invadați de urși. Oamenii se plâng că vânătorii care vin aici, prin asociația Jderul, al cărei președinte este Viorel Comăniță, și care are sediul în sat, vânează de plăcere și nu atunci când există sesizări privind urșii care ajung în sat și mănâncă animalele.

Pe 18 ianuarie, AVPS Jderul din judeţul Sibiu solicită de la Ministerul Mediului derogare pentru recoltarea unui urs brun pe fondul de vânătoare Noul Român. Cererea este aprobată pe 9 februarie. Următoarea derogare acordată de Minister a fost pentru AVPS Botoş din Ojdula: cerere depusă pe 28 ianuarie, aprobare dată pe 17 februarie. La Ojdula a fost vânat ursul Arthur, scriu cei de la libertatea.ro

În Registrul Naţional ONG, AVPS Jderul apare ca având sediul în satul Poieniţa, comuna Cârţa, judeţul Sibiu. Fondator şi conducător al asociaţiei este Viorel Comăniţă, fost şef al Direcţiei Naţionale a Vămilor. „De fapt, tatăl lui, fost procuror, se ocupa cu vânătoarea, pe Comăniţă tânărul nu-l prea vedem pe aici”, afirmă localnicii din Poieniţa.

„Vânătorii ne râd în nas”

În satul Poieniţa mai trăiesc 16 familii. „Dar nu stau tot timpul aici, au mai cumpărat case şi oameni de la Bucureşti, de la Sibiu”, spune o femeie, în vârstă de vreo 50 de ani, care s-a mutat în sat în 2012, împreună cu soţul ei. „Avem stupi, găini, grădină de legume. Auzim ursul în fiecare seară cum dă târcoale. Ţinem patru câini, uite-aşa de mari, şi tot ne e frică. Mai sare gardul, mai strică prin grădină, dar nu ne-am plâns niciodată”, spune femeia.
„Dacă le spunem vânătorilor că ursul a tăbărât pe vreun animal, oaie, vacă, porc, ne râd în nas: foarte bine, să fie vânatul gras!”, intervine soţul femeii, scoţându-şi pălăria de apicultor.

Domeniul Comăniţă, asaltat de vaci

Cel mai apropiat oraş e Făgăraş, la 38 de kilometri. Până la Sibiu, sunt 52 de kilometri. Unde se termină satul, începe pădurea. Ultimele case, cu aer părăsit, abia se zăresc, împresurate de arbori. La un stâlp electric, din capătul uliţei, lucrează de zor o echipă de la Enel. „Atât ne asigură Primăria, curent electric. Dacă avem lumină pe stâlp, nu se apropie ursul”, explică un alt localnic, tot apicultor.

Cele mai multe stricăciuni urşii le produc la o fermă de vaci din marginea satului. „O vacă n-a putut să o termine, a mai rămas vreun sfert din ea. A luat un pietroi de vreo sută de kile, l-a pus peste resturi, să se asigure că nu-i ia nimeni prada”, spune angajata fermei. Proprietarii fermei au depus plângeri şi au cerut despăgubiri, dar, până să le primească, trebuie să ajungă la înţelegere cu familia Comăniţă. Speriate de urs, vacile au intrat în grădina lui Comăniţă senior şi au făcut unele distrugeri. „Să vedeţi ce ditamai dosarul au acuma la poliţie”, afirmă văcăriţa.

O nouă specie: şacalii carpatini

AVPS Jderul, care gestionează fondul de vânătoare Noul Român, are sediul pe strada principală a satului: „Aici fac abatorul, după vânătoare. Aici vin la chefuri, altfel nu îi vezi pe vânători prin sat. Nu se duc să vâneze ursul dacă le zicem noi că e pericol, se duc la vânătoare doar când vin străinii, elveţieni, nemţi, doar atunci”, spune unul dintre apicultorii din Poieniţa. „Trec şi pe terenul meu, nu mă întreabă, nu-mi cer voie. Am vreo zece hectare, din care 25 de ari de pădure. Am pădurea pe hârtie, înconjurată de pădurea statului. Cine ştie dacă mai e acolo, că au tăiat şi din păduri cât au vrut” .

În primăvară, oamenii din sat i-au văzut pe vânători descărcând din dube nişte cuşti mari. „Au adus şacali, să cureţe pădurea. Şacalii nu intră în sat, n-avem treabă cu ei, dar sunt urâţi tare, am văzut şi eu unul, pe câmp. Foarte urât era, ca un fel de câine”, râde văcăriţa. Şacalul este un pericol pentru găini, dar poate ataca şi oi. Despre apariţia şi înmulţirea acestei specii în Transilvania şi în alte regiuni ale ţării, există mai multe teorii. De pildă, că au migrat prin Bulgaria, din cauza încălzirii globale.

Oamenii din Poieniţa spun ce-au văzut: că şacalii au fost aduşi de asociaţia locală de vânătoare şi eliberaţi în câmp. Conform surselor Libertatea, la fel au procedat şi gestionarii unor fonduri cinegetice din judeţul Buzău: au adus şacali şi acum sătenii au o grijă în plus, pe lângă grija urşilor. Fireşte, o oaie sfâşiată de şacal arată diferit de o oaie sfâşiată de urs. Dar diferenţa asta nu e neapărat detectabilă în fotografiile făcute cu telefonul de săteni, nu de criminalişti, şi folosite ca probă în procesele verbale pe baza cărora se solicită derogări şi despăgubiri.

Curtea Asociației Jderul
Foto libertatea.ro

Abonat la cişmeaua din sat

Agenţia pentru Protecţia Mediului (AMP) Sibiu nu a răspuns, deocamdată, la întrebările privind motivul pentru care a avizat favorabil recoltarea lui Arthur de la Şercăiţa. Într-un răspuns anterior pentru Libertatea, APM Sibiu preciza că „din 2017 până în prezent, nu au mai fost emise autorizaţii de vânătoare pentru cetăţeni străini pe teritoriul judeţului”. În 2015, au fost emise 18 de astfel de autorizaţii în Sibiu, iar în 2016 – 12 autorizaţii.

„De când eram copil, trăiesc aici şi nu ştiu să fi fost atâţi urşi. Nici nu mai hibernează. Şi s-au înmulţit. Vin în sat, beau apă de la cişmea, că de la fântână nu pot scoate, se întorc în pădure”, spune apicultorul care-şi lasă stupii în paza luminii electrice. „Miere n-au îndrăznit să fure, până acum. Altceva, nici nu prea au ce să ia, nu avem animale mari. Oameni n-au atacat. Dar trebuie să ai alt curaj să intri acum în pădure după cireşe sălbatice sau zmeură. Când eram copil, ne trimiteau părinţii fără grijă la cules. S-au schimbat vremurile”. Nu mai sunt anotimpuri, păduri şi zăpezi cum erau odată. Dar sunt din ce în ce mai mulți şacali.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)