Steagul comunei Șelimbăr la un pas de a fi aprobat de Guvern

1.433

Astăzi, 14 iulie, pe masa Guvernului României se află şi o hotărâre prin care să se aprobe noul steag al Comunei Şelimbăr. Pe lângă această hotărâre, la Guvern se pot aproba astăzi steme şi steaguri din mai multe localităţi din ţară.

Descrierea steagului

Modelul steagului comunei Șelimbăr reprezintă o pânză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, format cu câmp tăiat, având partea superioară de culoare albastră, iar cea inferioară albă, cu stema localității trecând peste tăiere.

În partea de sus este inscripționat statutul localității ”COMUNA ȘELIMBĂR” cu litere albe, iar jos denumirea județului ”JUDEȚUL SIBIU” cu litere de culoare albastră.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Șelimbăr se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în partea superioară de două brâuri undate de argint.

În șef, pe fond roșu, se află patru stele de aur cu cinci colțuri.

În partea inferioară, pe fond albastru, se află un personaj ecvestru de argint.

Calul stilizat este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călărețul este ușor întors spre stânga, cu barbă și mustață, purtând pe cap o culmă cu pană în partea stângă, iar în mâna dreaptă ținând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată, în care ține o secure. Călărețul este îmbrăcat cu o tunică ce cade peste șolduri, încheiată cu fireturi în trei nasturi și cingătoare de care se leagă cu o curea teaca de sabie așezată în stânga călărețului. Poartă pantaloni strâmți, în picioare cizme înalte, iar pe umeri poartă pelerină.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Stelele indică numărul satelor componente ale comunei.

Brâurile undate reprezintă hidrografia localității – râurile Cibin și Seviș.

Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu, care aduce aminte de bătălia acestuia de la Șelimbăr ce a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazu și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei conduse de
Mihai Viteazu, care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albastră reprezintă apa, dar și aerul, cel mai nobil element după foc și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna credință.

Culoarea albă transmite puritate, curățenie și neutralitate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi