FOTO – Premieră la Sibiu. A decolat primul avion către Bologna

1.492

Astăzi, 16 iulie, compania aeriană RyanAir a operat primul zbor de la Sibiu spre Bologna, cea de-a doua destinaţie din Italia disponibilă de la aeroportul sibian. Echipajul şi pasagerii zborului FR7537 au fost întâmpinaţi cu tradiţionalul „botez” al aeronavei, marcând astfel lansarea rutei Bologna – Sibiu – Bologna.

Noua destinaţie Bologna va fi operată cu două zboruri săptămânale şi reprezintă cea de-a treia rută inaugurată de compania aeriană RyanAir în 2021 la aeroportul sibian, urmând ca din sezonul de iarnă al acestui an să fie lansate zboruri directe spre Billund, Danemarca.

„Cu această ocazie, vă reamintim că faptul că de la Sibiu alături de compania aeriană RyanAir puteţi călători spre Veneţia Treviso – Italia în zilele de marţi şi sâmbătă, spre Corfu – Grecia în zilele de marţi şi sâmbătă şi, de astăzi, spre Bologna – Italia, în zilele de luni şi vineri.”, transmite Aeroportul Internaţional Sibiu.

RyanAir a deschis în această vară rute către Veneţia Treviso, Corfu şi Bologna

„Fiecare rută în parte aduce un plus de valoare şi răspunde nevoii de mobilitate a comunităţii din regiunea deservită de aeroportul sibian, fie că vorbim de trafic de turism, trafic etnic sau pentru mediu de afaceri. Faptul că un operator aerian important a decis să se concentreze asupra Sibiului, în contextul actual, deschizând aceste noi trei rute – Veneţia Treviso, Corfu şi acum Bologna, este o veste încurajatoare şi un argument solid să continuăm şi să susţinem demersurile de dezvoltare ale aeroportului.” – a declarat Daniela CÎMPEAN, Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

„Conexiunile directe de la Sibiu spre nordul Italiei asigură nevoia de mobilitate a traficului etnic şi, totodată, stimulează segmentul de trafic de turism dintre Sibiu şi cele două destinaţii: Veneţia şi Bologna. Sperăm într-o dinamică pozitivă în ceea ce priveşte numărul de pasageri pe aceste rute disponibile de la Sibiu.” – a declarat Marius Ioan GÎRDEA, Director General al Aeroportului Internaţional Sibiu.

215742745 1755889301262619 8838593363947386710 n 215870509 1755889281262621 690680045424750175 n 218253956 1755889341262615 3423178209502115722 n 218334311 1755889247929291 3635658003738310836 n

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.