Spania a trecut în zona roșie, dar rămâne o destinație sigură, declară Ambasada de la București

660

Spania se află din nou în zona roșie. Cu toate acestea, Ambasada țării la București, declară că rămâne o destinaţie turistică „sigură”, şi pregătită.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat, joi, lista ţărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19, Spania, alături de Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia şi Malaysia intrând în zona roşie.

Potrivit unei informări a misiunii diplomatice, rata incidenţei cumulate a devenit scara de referinţă în prima parte a pandemiei de COVID-19, pe măsură ce capacitatea de a măsura prin teste contagierile a crescut, dar aceasta nu trebuie interpretată „în acelaşi mod” în prezent, când afectează „predominant” populaţia tânără în rândul căreia multe infecţii se manifestă „uşor, chiar şi fără simptome”.

„Aceasta înseamnă că creşterea infecţiilor nu se traduce printr-o creştere a numărului total de pacienţi spitalizaţi. Începând cu data de 7 iulie, numărul pacienţilor spitalizaţi pentru COVID în toată Spania a scăzut cu 31% faţă de luna precedentă. Procentul de paturi ATI ocupate de pacienţii cu COVID a scăzut, de asemenea, comparativ cu 7 iunie (6,55% faţă de 11,79%), în ciuda faptului că la acel moment incidenţa acumulată la 14 zile era mai mică. Cifrele de spitalizare actuale (2.829 de pacienţi spitalizaţi pentru COVID, dintre care 598 la ATI) reprezintă un grad de ocupare de 2,35% din paturile disponibile şi 6,55% în paturile de la ATI, în timp ce în ianuarie 2021, dată la care incidenţa cumulată a fost similară cu cea actuală, aceste cifre erau, respectiv, peste 23% din paturile ocupate şi peste 40% dintre cele de la ATI”, precizează sursa citată.

Potrivit acesteia, în mod similar, numărul deceselor din ultimele şapte zile (39 de decese) este „mult mai mic” decât cel din luna ianuarie (1.369 decese).

Rata deceselor în ultimele 14 zile, mai mică în Spania decât în alte țări europene

Ambasada Spaniei adaugă că, în ciuda creşterii ratei infecţiilor care apar în rândul populaţiei mai tinere, rata deceselor în ultimele 14 zile la un milion de locuitori este mai mică în această ţară decât în cele vecine precum Franţa, Italia, Germania, Austria, Irlanda, Grecia sau Croaţia, care raportează mai puţine infecţii la 100.000 de locuitori, conform datelor ECDC.

Acest lucru arată că, în ţările în care procesul de vaccinare anti-COVID avansează, incidenţa cumulată „nu mai este principalul indicator pentru evaluarea nivelului de risc al unei ţări”, indică misiunea diplomatică.

„Vaccinarea este instrumentul-cheie pentru controlul pandemiei. În Spania, mai mult de 42% din populaţie (19.982.080 persoane) sunt complet vaccinate, iar 57% (26.996.373 persoane) au cel puţin o doză inoculată. Opt din 10 spanioli de peste 50 de ani sunt vaccinaţi în ciclu complet. Dintre ţări mari europene, Spania conduce în clasamentul populaţiei adulte vaccinate cu ciclu complet, procentul acestora poziţionându-se înaintea Germaniei, Franţei, Italiei şi Poloniei”, se menţionează în informare.

Conform ambasadei, în timp ce unele comunităţi autonome nu iau în considerare reintroducerea restricţiilor deocamdată, altele au decis să impună măsuri de control în ceea ce priveşte activităţile nocturne şi să limiteze la organizarea adunărilor.

„Aceste măsuri nu reprezintă o revenire la cele introduse în fazele de vârf ale pandemiei, dar arată capacitatea de a reacţiona şi disponibilitatea de a face compatibilă capacitatea de răspuns sanitar, garantarea unei mobilităţi sigure şi reactivarea economică dorită. În unităţile turistice, comerciale, de agrement şi restaurante continuă să se aplice măsuri de control sanitar în ceea ce priveşte capacitatea, distanţarea socială şi utilizarea unei măşti în spaţii interioare. În mijloacele de transport, este, de asemenea, necesară utilizarea unei măşti de protecţie, nu şi în spaţiile în aer liber”, mai precizează sursa citată.

Ambasada Spaniei la Bucureşti reiterează că este „necesar” ca ştirea privind creşterea infecţiilor să fie plasată în contextul menţionat şi completată cu alte valori care arată că situaţia epidemiologică avansează „favorabil” datorită vaccinării.

„Călătoria în Spania, respectând regulile stabilite, este sigură”, transmite misiunea diplomatică.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.