Tigaie, cuțitarul de la Cristian, a fost prins de poliție – Era acasă la Săliște

10.573

Dumitru Iancu, cunoscut drept „Tigaie”, a fost prins joi seara de polițiștii sibieni. Bărbatul se ascundea la domiciliul său din localitatea Săliște. Tigaie era căutat de aproape trei luni de zile, asta după ce, la final de aprilie, a intrat într-o benzinărie din Cristian și a încercat să fure banii din casa de marcat. Fiindcă angajatul a încercat să-l oprească, individul a scos cuțitul și l-a înjunghiat.

Dumitru Iancu, cunoscut după porecla de „Tigaie” are 26 de ani și este din Săliște. În 25 aprilie, tânărul a încercat să dea atacul în benzinăria din Cristian și, fiindcă angajatul s-a opus, l-a înjunghiat de mai multe ori. După atac, Tigaie a plecat de la locul faptei, însă nu înainte să fure 500 de lei din casa de marcat. A fost ajutat de complicele lui, un tânăr de 24 de ani din Sibiu, care l-a așteptat în fața benzinăriei, într-un autoturism marca Hyundai înmatriculat în Alba – autoturism pe care l-au abandonat ulterior pe strada Iorga din orașul de pe Cibin.

AFLĂ DETALII ȘI VEZI IMAGINI DIN TIMPUL JAFULUI 

CITEȘTE ȘI: Mașina a fost găsită a doua zi de polițiști, abandonată pe strada Iorga

CITEȘTE ȘI: Tigaie își face de cap la mare – În timp ce polițiștii îl caută, atacatorul de la Cristian îi sfidează pe Facebook

Polițiștii i-au identificat pe ambii participanți la jaf, dar au reușit să îl prindă doar pe complicele care a condus mașina. Tigaie a fost dat în urmărire națională și internațională.

Joi seară, polițiștii au reușit să-i dea de urmă. Bărbatul a fost depistat pe raza localității Săliște, în locuința sa, și a fost reținut, urmând să primească o măsură preventivă.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au continuat investigațiile în vederea depistării presupusului autor și aplicării măsurilor legale în consecință, iar la data de 15 iulie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Săliște, s-a reușit depistarea și prinderea bărbatului, pe raza localității Săliște. Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de 16 iulie, să fie prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi