Copiii din Sibiu învaţă să meargă pe bicicletă – Au ateliere de legislaţie, abilităţi practice, mecanică şi prim ajutor

298

Se spune că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată, de aceea este foarte important ca această abilitate să fie deprinsă timpuriu și corect.

BikeSchool” este un proiect educațional rutier, gratuit, destinat copiilor între 7 și 14 ani din Sibiu. Scopul principal al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de auto-gestionare a deplasărilor nemotorizate prin însușirea corectă a regulilor de circulație, deprinderea unor abilități practice în utilizarea bicicletei și înțelegerea regulilor de prim-ajutor.

Pentru 2 zile, aproximativ 200 de copii și tineri, vor parcurge un circuit de 4 ateliere: legislație rutieră, circuit și abilități practice pe bicicletă, curs de mecanică, prim ajutor, sănătate și nutriție, iar la final vor avea parte de câteva surprize.

Proiectarea și dezvoltarea conceptului BikeSchool s-a făcut în colaborare cu My Transylvania, Urban Bike Revolution, Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu (IPJ), Crucea Roșie – Filiala Sibiu și Action Sport Sibiu. Acest prim eveniment educațional reprezintă un proiect pilot, obiectivul pe termen mediu și lung fiind integrarea unor astfel de cursuri în școli.

Asociația My Transylvania promovează de peste 13 ani conceptul de slow travel. În foarte multe activități includem și componenta de mobilitate sau activități pe bicicletă. Mersul pe bicicletă îți oferă șansa unor experiențe mai intense. E o deplasare înceată în care observi cum se schimbă locurile și oamenii” după cum declară Cristian Cismaru de la My Transylvania, unul dintre inițiatorii proiectului.

La începutul anului 2021 ne-am întâlnit cu Cristi și am încercat să valorificăm experiențele și pasiunile fiecăruia în beneficiul comunitar. Bicicleta, mișcarea în aer liber și sportul au fost elementele comune din viața noastră, astfel am început să dezvoltăm o serie de proiecte în jurul acestor idei. Am înțeles repede că e foarte important să investim în educație de aceea am conceput acest program” a explicat Andrei Rusu, fondator Urban Bike Revolution.

Părinții sunt invitați să înscrie copiii începând de luni 19 iulie, ora 11:00 pe pagina https://www.urbanbikerev.org/proiecte.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi