Spectacolele lunii august la Teatrul Național „Radu Stanca”

266

Cinci dintre cele mai apreciate producții ale Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) – „Faust”, „Mici crime conjugale”, „Povestea prințesei deocheate”, „De cealaltă parte a lumii” și „Autobahn” – fac parte din programul primei jumătăți a lunii august, iar biletele sunt puse în vânzare.

Faust”, după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, va fi reprezentat vineri și sâmbătă, 13 și 14 august 2021, la ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA UniCredit, Sala „Faust”, din str. Triajului, nr. 1 – 3, Sibiu.

Distins cu numeroase premii, între care premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala Premiilor UNITER 2008, Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010, „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, oferă publicului o experiență intensă despre cunoaștere, credință, durere și iubire.

Mici crime conjugale”, de Eric-Emmanuel Schmitt, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Florina Iorgoiu, îi așteaptă pe iubitorii de teatru sâmbătă, 7 august 2021, la ora 19:00, la Teatrul Național „Radu Stanca” – Sala Mare, din B-dul. Corneliu Coposu, nr. 2.

Povestea prințesei deocheate”, regia și scenariul de Silviu Purcărete, inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, este programat duminică, 8 august 2021, ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA UniCredit, Sala „Eugenio Barba”, din str. Triajului, nr. 1 – 3, Sibiu.

De cealaltă parte a lumii”, text și regie Alexandra Badea, va fi jucat joi, 12 august 2021, ora 19:00, la TNRS – Sala Mare, din B-dul. Corneliu Coposu, nr. 2.

Autobahn”, de Neil LaBute, regia Andrei și Andreea Grosu, va fi reprezentat duminică, 15 august 2021, ora 19:00, la TNRS – Sala Mare.

Biletele pentru spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu pot fi achiziționate de la: Agenția Teatrală – B-dul. Nicolae Bălcescu, nr. 17, Sibiu, program de luni până vineri între orele 11:00 și 18:00, sau online, accesând link-ul: https://www.tnrs.ro/program.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.