Accident la Jina – Tânăr rănit după ce o mașină s-a lovit de un buldozer

1.696

Un jinărean de 30 de ani a fost rănit după ce mașina în care se afla pe locul pasagerului s-a izbit de un buldozer, la Jina. Mai apoi anchetatorii au stabilit că șoferul mașinii consumase alcool înainte de a se urca la volan și în plus nu are nici carnet de conducere.

La data de 21 iulie, în jurul orei 21,30, pe strada Prislop din localitatea Jina, s-a produs o coliziune între un autoturism și un buldoexcavator, vehiculele fiind conduse din sensuri opuse, autoturismul de către un localnic în vârstă de 26 de ani, iar utilajul de către un localnic în vârstă de 45 de ani.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din autoturism, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din aceeași localitate, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul aflat la volanul autoturismului nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite cauzele exacte care au dus la producerea accidentului rutier.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi