Dermatolog – ”Nu se face plajă mai mult de 90 de minute” – Ce trebuie să facem după expunerea la soare

706

Expunerea la soare este benefică, dacă se face cu măsură. Medicii atrag mereu atenția asupra timpului în care stăm la plajă și asupra perioadei din zi în care facem asta. Și spun ei, este mereu nevoie să ne protejăm pielea cu loțiuni cu factor UV.

Urmează din nou zile călduroase, așa că mulți vor ieși la plajă, la piscină. Medicul Sorin Țiplică a explicat pentru stirileprotv.ro la ce trebuie să fim atenți pentru a nu ne alege cu arsuri solare sau mai rău, cu probleme pe termen lung.

Andreea Groza: Ghidurile internaționale ne spun, mai nou, că o piele bronzată este o piele agresată.

Prof. dr. Sorin Țiplică: Bronzul ne protejează un pic. E ca și cum am purta o cremă fotoprotectoare cu un indice de la doi până la patru. E ceva, dar nu ne ajută foarte mult. Dacă exagerăm cu bronzul, intrăm într-o altă situație. În țara noastră, oamenii se și bronzează, se și ard. Recomandarea este ca, dacă vă duceți la plajă, să nu stați într-o zi mai mult de 90 de minute. Un meci de fotbal. Aceste 90 de minute să fie într-un moment bun, când razele UV nu cad în 90 de grade, adică evităm expunerea între orele 10.30 și 14.30. Evităm să primim energia solară în acest interval.

După plajă, se consumă fructe de pădure. Care sunt motivele

Andreea Groza: După ce stăm la soare, apare oboseala, apare pofta de mâncare. Aceste lucruri confirmă că expunerea la soare înseamnă efort biologic?

Prof. dr. Sorin Țiplică: Da, dacă stăm la soare, stăm și la căldură. Organismul are nevoie de rehidratare. Când suntem expuși la soare se întâmplă mecanisme biochimice, care ne protejează de razele UV și consumăm energie.

Pe de altă parte, razele UV consumă sistemele biologice de apărare din piele, antioxidante. De aceea, după plajă trebuie să mâncăm fructe colorate, în special fructe de pădure, că să refacem aceste sisteme de apărare.

Și din cauza acestor fenomene, poate trebuie să repetăm cum se aplică crema cu fotoprotecție, ca să ajutăm pielea.

• Se aplică înainte să ieșim în soare.
• După ce ieșim din apă, reaplicăm crema.
• Dacă transpirăm, reaplicăm crema.
• Crema nu se ține în soare, pentru că o degradăm.
• 2 linguri de cremă se aplică de fiecare dată, inclusiv pe urechi.
• Seara se spală cu apă și săpun, pentru că straturile de cremă lăsate pe piele produc acnee.
• Nu vă gândiți să faceți economie la creme de protecție solară, pentru că puteți să căpătați un cancer.

Repetăm aceste lucruri anual, mecanic. Dar la Clinica 2 de dermatologie de la Spitalul Colentina, pe care o conduc, în anii 90 erau puține cancere de piele, acum vedem săptămânal.

Cum se tratează carcinoamele?

Andreea Groza: Există două tipuri de cancer mai puțin agresive decât melanomul. Acestea sunt și cele mai frecvente.

Prof. dr. Sorin Țiplică: Împărțim cancerele de piele în cancere care apar din melanocite (celule cu pigment). Se numesc melanoame. Sunt extrem de agresive.

Și sunt cancere care nu apar din celule cu pigment. Se numesc carcinoame. Aici avem carcinom bazocelular și carcinom spinocelular.

Carcinoamele bazocelulare sunt atât de frecvente, încât colegii de la oncologie nu le mai iau în calcul în statistică. Dacă le operăm, scăpăm de problemă, pentru că nu dau metastaze. Acestea doar agresează tegumentele. Apar de obicei pe zone expuse: față, urechi, umeri, gambe.

Carcinoamele spinocelulare pot să dea metastaze. Apar și în mucoase, spre exemplu mucoasa orală. De aceea, fiecare om are nevoie de un control anual la dermatolog, de un control anual la stomatolog și femeile de un control anual la ginecolog, ca să fie verificate și mucoasele.

Aceste două tipuri de cancer sunt extrem de frecvente, sunt identificabile în faza de început și aici e lupta noastră să le vedem la început, pentru că se tratează foarte bine.

Cancerul de piele nu doare!

Andreea Groza: Cum ne dăm seama să venim la medic?

Prof. dr. Sorin Țiplică: E foarte simplu. E ceva ce apare pe piele și se modifică, crește, dar nu apare inflamația, nu doare. Sunt zone expuse la soare: față, gambe, umeri.

Andreea Groza: Pacientul vine la dvs. E tratat, pleacă acasă cu aceeași speranță de viață.

Prof. dr. Sorin Țiplică: Da, dar din păcate e răspândită în popor convingerea să nu umbăm la leziunile de pe piele, pentru că atunci cancerul se extinde. Este o trăsnaie această convingere.

Ai venit la dermatolog, ai fost tratat chirurgical, ai scăpat de problemă. Și în acest caz, problema este un cancer. Leziunea excizată se trimite la anatomie patologică, adică se face biopsia.

Andreea Groza: Ce relație vor avea pacienții tratați cu soarele?

Prof. dr. Sorin Țiplică: Una corectă. Vor aplica o cremă fotoprotectoare, corect, pe zonele expuse. Trebuie să își amintească să aplice creme și pe urechi, nas, gambe și, în rest, regulile pe care le-am enumerat deja legate de expunerea la soare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.