Oamenii de știință spun că Pământul va fi distrus de soare

11.045

Oamenii de știință afirmă că Pământul va fi distrus de soare iar vântul solar va deveni atât de puternic, încât va eroda scutul magnetic al Pământului.

Explicația este că vântul solar va deveni din ce în ce mai puternic, iar scutul magnetic al Pământului nu va mai putea face față, scrie Inverse.com

Într-un studiu publicat pe 21 iulie în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, o echipă de astronomi a calculat modul în care va evolua intensitatea vântului solar în următorii 5 miliarde de ani, când steaua noastră își va epuiza combustibilul (hidrogenul) și se va transforma într-un gigant roșu.

Vântul solar va deveni atât de puternic, încât va eroda scutul magnetic al Pământului, spun cercetătorii. Ca urmare, o mare parte din atmosfera planetei va fi destrămată, iar Pământul va rămâne fără protecție în fața radiațiilor stelare.

„Știm că vântul solar din trecut a erodat atmosfera marțiană, care, spre deosebire de Pământ, nu are o magnetosferă pe scară largă. Ceea ce nu ne așteptăm să găsim este că vântul solar din viitor ar putea fi la fel de dăunător, chiar și pentru planetele care sunt protejate acum de un câmp magnetic”, a spus Aline Vidotto, astrofizician la Trinity Collge din Dublin, Irlanda și co-autor al studiului.

Vântul solar ale Soarelui se vor intensifica și în densitate și viteză. În acest timp, pentru ca o planetă să-și mențină magnetosfera, ar trebui să aibă un câmp magnetic de cel puțin 100 de ori mai puternic decât al lui Jupiter.

Concluzia este că Soarele va deveni o pitică albă, după faza de gigantică roșie, iar atmosfera tuturor planetelor va fi distrusă. Totuși există posibilitatea ca viața să înceapă din nou, susțin cercetătorii.

Dacă Pământul reușește să supraviețuiască transformării violente a soarelui într-un gigant roșu, planeta noastră își va continua mișcarea într-un sistem solar foarte diferit de cel de astăzi, scrie Aleph News.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.