CJ Sibiu a semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate a Centurii Ocolitoare Sibiu Sud

5.372

Consiliul Județean Sibiu a semnat, la sfârșitul săptămâni trecute, contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a Variantei Ocolitoare Sibiu Sud. Prin acest studiu se vor stabili soluțiile tehnice pentru traseul optim al variantei și costurile investiției.

Dintre cele 6 oferte depuse, a fost desemnată câștigătoare oferta asocierii de firme: BETA COPS SRL și TOTAL ROAD SRL, care va elabora documentația pe o perioadă de 6 luni de la emiterea ordinului de începere, termenul de finalizare fiind la începutul anului 2022.

De asemenea, proiectanții vor realiza o serie de studii de teren, documentații pentru culoarul de expropriere și pentru emiterea acordurilor și avizelor.

Valoarea totală a contractul este de 3.082.760,00 lei fără TVA, investiție finanțată din bugetul local al județului Sibiu.

Traseul Variantei Ocolitoare Sibiu Sud pornește din drumul național DN7H, în apropriere de nodul de autostradă – Șura Mică și se sfârșește în drumul național de interes european E68 (Arad – Sibiu -Brașov), în apropriere de nodul rutier la autostradă – Șelimbăr, străbătând 6 unități administrativ teritoriale : Sibiu, Cristian, Poplaca, Rășinari, Cisnădie și Șelimbăr, pe o lungime de aproximativ 20 de km.

Varianta Ocolitoare Sibiu Sud va fluidiza traficul urban, periurban și de tranzit, va reduce emisiile de carbon, contribuind la un județ verde, iar dezvoltarea economică și turistică se va îndrepta și către zonele din sudul Municipiului Sibiu”, a explicat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Reamintim faptul că acest proiect se realizează în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și totodată, este inclus în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1699/2020 care prevede aprobarea listei ce cuprinde proiectele de infrastructură și transport în vederea includerii la finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.