Putin îi închide site-urile de știri jurnalistului Navalnîi înainte de campania electorală

443

La comanda lui Putin, autoritățile ruse au blocat zeci de site-uri ale jurnalistului Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie.

Decizia de închidere a website-urilor intervine înaintea campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar din septembrie.

Serviciul rus pentru Supravegherea Telecomunicaţiilor, pentru Tehnologie Informaţională şi Mass-Media (Roskomnadzor) a blocat, luni, zeci de website-uri afiliate lui Aleksei Navalnîi, unul dintre liderii opoziţiei, în perspectiva campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar din septembrie.

„În virtutea unei decizii a Parchetului General, 49 de website-uri au fost blocate”, a declarat, conform cotidianului Le Figaro, Leonid Volkov, un apropiat al lui Aleksei Navalnîi, aflat la închisoare.

A fost blocat website-ul lui Aleksei Navalnîi, dar şi cele ale principalelor organizaţii care îl susţin, declarate „extremiste” de către justiţia rusă.

Leonid Volkov, care trăieşte în exil în Lituania, crede că deciziile au rolul de a bloca activităţile susţinătorilor lui Aleksei Navalnîi înaintea scrutinului parlamentar din septembrie.

Aleksei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.