Aproape jumătate din profesorii sibieni care au dat titularizarea au luat peste șapte – Doi profesori au obținut zece

1.225

Ministerul Educației a publicat pe rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

  • Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47%, în scădere în raport cu procentele consemnate în ultimii patru ani (58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).
  • Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).
  • 130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.
  • La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27 301 candidați din totalul de 34 120 de candidați înscriși.
  • În centrele de evaluare au fost notate 20 059 de lucrări, întrucât: 2 193 candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.
  • Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 84%, astfel:  Dolj – 85,04%, Cluj – 84,68%,  Maramureș – 84,25%. În capitală, procentul de promovare înregistrat este de 83,15%.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, în intervalul orar 08:00 -12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 03 august.

La nivelul județului Sibiu

  • Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 46,30% (locul 10 la nivelul țării), inferior în raport cu procentul consemnat în anul 2020 (62%), dar superior celui din 2019 (40,03%);
  • 2 candidați(limba germană modernă și limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii) au obținut nota 10 (6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019), iar 301 candidați (46,3%) au obținut note între 7 și 9,99 (din 652 candidați care au depus lucrările pentru evaluare).
  • Din promoția curentă, 33,9% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august 2021.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.