Inculpat în ”Dosarul Cămătarilor” din Sibiu, acuzat de înșelăciune cu o mașină de 60.000 de euro

11.582

Un tânăr din Galați a făcut ”cunoștință” săptămâna trecută cu unul din vechii clienți ai polițiștilor sibieni- Iliuț Bucur Daniel. A fost unul dintre inculpații din poate cel mai mare dosar de cămătărie, în care a fost implicat și un notar. Acum, sibianul revine în atenția polițiștilor după ce gălățeanul spune că înșelăciunea l-a costat 22.000 de euro. La mijloc însă este vorba despre un Audi A7 de 60.000 de euro.

Vânzare pe internet, ”abureli” față în față

George Brahadiru este gălățeanul care a postat mai multe anunțuri de vânzare a mașinii, un Audi A7, adus din Germania. A primit un telefon de la un bărbat care s-a arătat interesat să cumpere mașina. Pentru că a spus că este din București, cei doi au hotărât să se întâlnească la Slobozia. ”Ne-am întâlnit acolo, am discutat, el mi-a propus să îmi dea la schimb un Mustang și diferență de 22.000 de euro. Am fost de acord, așa că a făcut o probă cu mașina, am bătut palma”, spune gălățeanul.

Și de aici începe de fapt povestea. ”Mi-a spus că are banii în bancă și îmi face OP. I-am dat contul pe care l-a dat mai apoi contabilului, așa a spus el, care la rândul lui a spus că apare ceva eroare, că nu poate face transferul. Am spus să mergem la banca, dar era trecut de ora 17 și toate erau deja închise. Apoi, el a venit cu ideea să ne întâlnim cu contabilul la București, unde să vină el cu banii cash, din Sibiu. Am fost de acord, dar pentru că trebuia să plec în seara aceea în vacanță, l-am rugat pe un prieten să se întâlnească cu ei să ia banii. M-a rugat să îl las cu mașina mea, să se obișnuiască să o conducă. Pentru că părea de încredere, am fost de acord. El a plecat cu Audi și eu cu Mustang-ul”, continuă povestea gălățeanului.

masina galati

Mașina dusă, banii ioc

Doar că la locul întâlnirii din București, sibianul ”cumpărător” nu a mai ajuns. ”L-am sunat, a spus că ajunge în jumătate de oră, apoi și-a închis telefonul. Atunci mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. I-am căutat numele pe internet și am găsit informații că a mai fost implicat în procese și condamnat. Atunci am fost sigur că am fost înșelat. Am renunțat la plecarea în vacanță, am sunat la 112 și m-au tot redirecționat din Călăraşi la Ialomiţa, la Bucureşti, Piteşti, Vâlcea, până la Sibiu. Am povestit ce s-a întâmplat și au luat numărul mașinii pentru a fi dată în consemn. Se făcuse noapte, am primit un telefon de la Iliuț care a spus că e pe Dealul Negru, să merg acolo. Am plecat într-acolo, am sunat și la poliție între timp, evident că nu era nimeni. Apoi am primit un telefon de la un polițist din Sibiu că a oprit mașina acolo. Am plecat către Sibiu. Am ajuns, dar mi s-a spus că mașina nu a putut fi reținută, pentru că nu apărea în sistem ca furată și nu au avut ce să-i facă. A doua zi dimineața am depus o plângere la poliția Sibiu, iar acum aștept să se rezolve cumva problema”, spune gălățeanul.

Mașina ar fi în Sibiu

La începutul săptămânii tânărul din Galați, după ce a postat întâmplarea pe mai multe pagini și grupuri pe Facebook, a primit mai multe telefoane cum că mașina a fost văzută în zona Țiglari din Sibiu. ”Pe seară m-a sunat pe Facebook, cu video, un cont făcut cu 30 de minute în urmă. Era Iliuț, care în timp ce îmi arăta mașina îmi spunea să vin să o iau, dar să îi aduc și 22.000 de euro. I-am spus cum să îți dau eu bani ție, când tu trebuie să îmi dai banii pe mașină, sau mașina înapoi…el era evident foarte beat. Am mai promit apoi telefoane că mașina a fost văzută în Sibiu”, spune tânărul.

masina galati 1

Reprezentanții poliției Sibiu spun că se fac cercetări în acest dosar ”In cauza, la nivelul Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul IPJ Sibiu, s-a inregistrat o plangere penala avand ca obiect savarsirea infractiunii de inselaciune.
Cercetarile se desfasoara sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cine este Iliuț Bucur Daniel

iliut

Iliuț Bucur Daniel este unul dintre inculpații din ”Dosarul cămătarilor”, unul din cele mai mari doare de corupție ale Sibiului, care a ”bubuit” în anul 2012. Printre cei 12 inculpați s-a numărat și in notar din Sibiu. Cu toții au fosta acuzați de săvârşirea infracţiunilor de constituire, sprijinire sau aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, fals intelectual, cămătărie şi spălare de bani. A fost vorba despre împrumuturi cu camătă, vânzarea de apartamente fără a fi înregistrate în Cartea funciară, deci vândute mai multor persoane, comisioane, dobânzi și șantaj, toate aducând un prejudiciu de peste 2 milioane de euro.

Iliuț Bucur Daniel nu este cunoscut doar prin acest dosar, ci de-a lungul timpului le-a dat de muncă polițiștilor sibieni. Are mai multe dosare deschise pentru înșelăciune, exact pe același mod de operare pe care l-a folosit și în cazul mașinii din Galați. În trecut a fost condamnat tot pentru același gen de infracțiuni. Iar surse au declarat pentru Ora de Sibiu că nu doar la noi în județ este cercetat în dosare penale, cu, din nou, același obiect și mod de operare.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. john doe scrie

    Serios, ala pare de incredere???

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.