Cât costă un bilet pentru a călători în spațiu

455

Compania Virgin Galactic va scoate la vânzare bilete pentru a călători în spațiu. Prețul biletelor pleacă de la suma de 450.000 de dolar pentru un singur loc.

Compania de turism spaţial a declarat că face progrese către începerea zborurilor anul viitor. Va vinde locuri simple, pachete cu mai multe locuri şi zboruri complete, potrivit The Guardian.

Branson a zburat la aproximativ 141 de kilometri deasupra deşertului New Mexico, la bordul unui avion rachetă Virgin Galactic, pe 11 iulie, şi s-a întors în siguranţă după primul zbor de testare în spaţiu, complet echipat, o etapă simbolică pentru o aventură pe care a început-o acum 17 ani. „Ce zi … ce zi, ce zi, ce zi”, a spus Branson după ce a aterizat. „Am visat acest moment încă de când eram copil, dar nimic nu te poate pregăti pentru vederea din spaţiu”.

În iunie, Virgin Galactic a primit aprobarea din partea autorităţii de reglementare a siguranţei aviaţiei din SUA pentru a duce oamenii în spaţiu.

Vânzările se vor deschide iniţial pentru cei care s-au arătat a fi doritor din timp, a spus acesta. Compania a declarat că va avea trei oferte pentru clienţi: un singur loc, un pachet cu mai multe locuri şi o achiziţie de zbor complet.

Următorul zbor spaţial al Virgin Galactic este programat pentru sfârşitul lunii septembrie în New Mexico, împreună cu forţele aeriene italiene.

Virgin Galactic a anunţat ofertele de preţ pentru bilete, deoarece a raportat joi că a pierdut 94 de milioane de dolari în al doilea trimestru din cauza creşterii costurilor pentru cheltuieli generale şi vânzări. Compania a înregistrat venituri de doar 571.000 de dolari, sumă necesară pentru a acoperi abia un loc într-un nou zbor în spaţiu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.