Transporturile produselor „Made in China” sunt amenințate de pandemie și probleme logistice

737

Intreaga producția de produse chinezești este afectată de perioada pandemiei, dar și de tensiunile din comerţ. Preţurile mici de producţie le-au oferit businessurilor chinezeşti un avantaj major peste hotare, însă principalele canalele internaţionale de aprovizionare sunt afectate, transformând astfel într-un dezavantaj însăşi forţa ieftină de muncă a Chinei, conform CNBC.

 

Numărul de produse care nu pot fi scoase din ţară este tot mai mare, iar preţurile containerelor de transport au crescut de cinci ori, de la 3.000 de dolari la 15.000 de dolari. Mai mult, containerele ajung cu întârzieri de până la o săptămână în Europa, spune Fang Xueyu, vicepreşedinte al diviziei de marketing internaţional din cadrul Hisense, unul dintre cei mai mari producători de televizoare din lume.

 

De la blocarea canalului de Suez din martie la recenta reapariţie a cazurilor de Covid în portul Guangzhou, problemele logistice au continuat să afecteze comerţul  global.

„Ce observăm în Europa şi în alte părţi ale lumii nu poate fi numit haos, însă există o mulţime de tulburări ale sistemelor logistice. Aşa că trebuie să reprogramăm şi să amânăm transporturi întrucât nu sunt disponibile suficient de multe nave şi containere, ceea ce ne-a afectat în mod categoric”, explică Alexander Klose, senior member al startup-ului chinez de maşini electrice Aiways, adăugând că firma a trebuit să amâne unele transporturi cu două-trei luni.

 

Cererea pentru produsele fabricate în China rămâne puternică. În prima jumătate a anului, exporturile către Uniunea Europeană a crescut cu 35,9% faţă de 2020 la 233 de miliarde de dolari, în timp ce exporturile către Statele Unite au urcat cu 42,6% la 252,9 miliarde de dolari.

Însă probleme lanţurilor de aprovizionare reprezintă cea mai recentă provocare cu care se confruntă companiile chineze care vor să se extindă la nivel internaţional. Din 3.400 de firme chinezeşti cu operaţiuni globale, doar 200 înregistrează peste 1 miliard de dolari în veniturile obţinute în alte ţări.

 

„Probabil că multinaţionalele din China redescoperă ceea ce au ştiut pentru o perioadă lungă de timp. Cele mai bune oportunităţi de creştere sunt exact în faţa lor”, spune James Root, partner la firma de consultanţă în management Bain.

 

China este a doua cea mai puternică economie din lume, iar mulţi economişti sunt de părere că va depăşi Statele Unite în următorii ani.

 

Noile focare de Covid din China ameninţă transporturile principalului port din SUA. Cel mai mare transportor maritim din lume spune că întârzierile sunt mult mai grave decât cele create de blocarea Canalului Suez.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.