USR Cisnădie se implică în proiectul de modernizare al DJ 106C

744

USR Cisnădie invită Consiliul Județean la găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea proiectului de modernizare al DJ 106C.

Încă este timp pentru a corecta unele lipsuri importante ale actualului proiect și care altfel riscă a genera nemulțumiri ulterioare dacă acestea nu sunt adresate în cadrul prezentului proiect de modernizare.

Viața locuitorilor din zona principală de blocuri a cartierului (unde sunt cei mai mulți locuitori, între străzile Mircea Alifanti și Marcel Iancu, estimare 4-5.000 locuitori) nu se va îmbunătăți considerabil după finalizarea modernizării DJ 106C pentru că nu există posibilități de a folosi transportul public în comun datorită faptului că… nu au fost prevăzute suficiente stații de transport public în comun în zonă. Totodată va fi îngreunat de fapt accesul auto la întoarcerea spre locuințe, pentru că datorită lipsei unui sens giratoriu în zonă oamenii vor ocoli foarte mult.

Prin proiectul de modernizare a DJ 106C sunt prevăzute doar două perechi de stații de transport public în comun, în zonele Nicolae Ghica Budești și Haralamb Georgescu.

Stația din zona Nicolae Ghica Budești este la nu mai puțin de 1.3 km de stația de autobuz Tursib de pe Strada Siretului sau la 1.5 km de stația de autobuz din intersecția Calea Cisnădiei cu Strada Gheorghe Dima. Distanțe foarte mari. Și între cele două perechi de stații din proiect distanța este mare, de cca. 900m.

În schimb, Studiul de trafic pentru DJ 106C (realizat pentru Consiliul Județean Sibiu) prevede că: “Este necesară realizarea de stații pentru transportul public local ca un prim pas pentru introducerea transportului public pe acest traseu. Mai mult de jumătate din populația recenzată declară că ar renunța la autovehicolul personal dacă pe traseu s-ar introduce transport public local. În acest sens se impune, pe traseul propus pentru modernizare, realizarea de stații de autobuz pe izocrone de maxim 400m, pentru a fi ușor accesibile.” (Studiu de Trafic DJ 106C Sibiu Cisnădie, pagina 41).

Așadar proiectul de modernizare a DJ 106C nu respectă concluziile Studiului de Trafic pentru DJ 106C și nu oferă posibilități de a folosi transportul public în comun exact pentru zona de locuire principală, între intrarea în Municipiul Sibiu și Strada Marcel Iancu. În aceeași zonă sunt și porțile de acces în Cimitirul Municipal Sibiu, așadar nici accesul în cimitir nu se poate face folosind transportul public în comun. Iar pentru acces la viitorul centrul comercial Kaufland aceleași stații de transport public în comun ar fi esențiale.

Solicităm Consiliului Județean Sibiu să identifice soluții pentru a realiza încă 3 perechi de stații cu alveolă în următoarele zone, respectând astfel specificațiile consultantului de trafic. Estimăm că efectul benefic va fi asupra a circa 6000 de locuitori, care altfel ar fi lipsiți de acces (pe viitor) la transportul public în comun.

Sugestii zone aproximative perechi stații:

  • Înainte de intersecție DJ – Strada Mircea Alifanti (zona neconstruită). Beneficii: Acces la transportul public în comun pentru locuitorii zonei de blocuri Mircea Alifanti – Irina Rosetti din cartier.
  • Centrul Comercial Kaufland (stație posibilă prin PUZ și care se poate realiza de către dezvoltator). Beneficii: Acces la centrele comerciale Kaufland/Penny și acces în Cimitir pe primele două porți dinspre Calea Cisnădiei.
  • Imediat după intersecția DJ – Strada Tiberiu Ricci (capăt drum colector, care se poate reconfigura) și vizavi (zonă neconstruită). Beneficii: Acces la transportul public în comun pentru locuitorii zonei de blocuri Tiberiu Ricci – Marcel Iancu și acces în Cimitir pe ultima poartă dinspre Calea Cisnădiei.
  • După intersecție DJ – Strada Duiliu Marcu și vizavi. Beneficii: Acces la transportul public în comun pentru locuitorii zonei Dorului, Duiliu Marcu, Nicolae Porumbescu.

Fără a realiza o infrastructură suficientă de stații pentru transportul public în comun oamenii nu vor putea folosi transportul public în comun iar aglomerația și poluarea nu se vor reduce.

Prin proiectul de modernizare a DJ se vor realiza 3 sensuri giratorii: la intersecția cu strada Liviu Ciulei, la intersecția cu Strada Nicolae Ghica Budești și la intersecția cu Strada Ion Berindei.

Locuitorii din zona de blocuri principală a cartierului, între străzile Mircea Alifanti și Marcel Iancu vor fi nevoiți, la întoarcerea acasă venind dinspre Sibiu (datorită interzicerii virajului stânga către străzile din cartier) să facă un larg ocol până la giratoriul de la Nicolae Ghica Budești și apoi să se întoarcă pe DJ până în dreptul străzii unde locuiesc.

Orientativ locuitorii de pe străzile principale ale cartierului vor ocoli la un singur drum spre casă între 600m și 1.5 km:

  • Strada Mircea Alifanti – ocol de 1,5 km
  • Strada Ioan Virgil Ispas – ocol de 1,4 km
  • Strada Irina Rosetti – ocol de 1 km
  • Strada Tiberiu Ricci – ocol de 800 m.

Lipsa giratoriului din zona de blocuri va duce la posibile consecințe grave, vor exista probabil încercări de a vira la stânga spre străzile principale tăind sensul unic, putând să se ajungă la accidente grave. Totodată, amplasarea trecerilor de pietoni în proximitatea giratoriilor va duce probabil la dese blocaje ale traficului pe sensul de mers spre Cisnădie, exact în giratoriile respective.

Solicităm Consiliului Județean să identifice o soluție pentru realizarea unui giratoriu în zona străzii Tiberiu Ricci, unde există spațiu suficient la DJ. Astfel, majoritatea locuitorilor din zona de blocuri vor ocoli mult mai puțin și se va reduce riscul unor eventuale accidente rutiere.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.