VIDEO Cine era Mihai, tânărul care a murit în Munţii Făgăraş – A adus străini pentru a promova România peste hotare

31.634

Tânărul care a murit după ce a căzut de pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din Munţii Făgăraş, era un împătimit al muntelui care lucra pe proiecte cu voluntari străini, în cadrul unui ONG.

Implicat în nenumărate acţiuni de voluntariat alături de tineri străini, veniţi în România prin diverse programe Erasmus, Mihai Rogojinaru, din Râmnicu Vâlcea, urma să împlinească 32 de ani în ziua de 20 august.

Era mai tot timpul pe cărări de munte, indiferent de anotimp, pagina sa de socializare fiind întotdeauna plină cu impresii legate de ceea ce experimenta în aventurile sale. Când îl apuca dorul de ducă, pleca şi singur, mai ales prin munţii Vâlcii, pe care-i cunoştea cum alţii nu se pot lăuda. Obişnuia să se abată de la trasee şi deşi a mai avut probleme – mici accidente, mai degrabă datorită firii sale visătoare, acestea nu au reuşit să-i diminueze entuziasmul.

„Nu cunoştea frica”, l-a descris şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, cu care a colaborat în trecut şi care ne-a mărturisit că l-a avut „de client” în urmă cu un an când s-a rătăcit cu alţi amici într-o zonă extrem de periculoasă din Canionul Vulturesei, din Munţii Căpăţânii, în zona Brezoi.

Miercuri seara, 11 august, a încercat să coboare de pe unul dintre cele mai înalte culmi din Făgăraş – Vârful Lespezi (2.522 m), deşi nu era alpinist profesionist, împreună cu un amic, tot din Vâlcea. Era aproape de miezul nopţii, când a căzut în gol, de la aproximativ 80 de metri înălţime.

Un turist care se afla cu cortul la baza muntelui a văzut luminile lanternelor pe stâncă, apoi a auzit un strigăt şi a văzut o lumină care cade. El a fost cel care l-a găsit ulterior la baza stâncilor pe Mihai Rogojinaru şi a alertat autorităţile.

Misiunea salvamontiştilor din Argeş şi Sibiu a fost extrem de dificilă şi a durat 18 ore. Întâi a fost scos din zonă supravieţuitorul, apoi a fost recuperat corpul neînsufleţit.

Greşeala care l-a costat viaţa  

„După 30 de ani deja reflexele se diminuează mult, chiar şi la alpiniştii profesionişti. Din păcate, nu cunoştea frica, dar în astfel de cazuri chiar e necesară. Plus că pe timp de noapte, pe munte nu e de glumit”, ne explică Lera de la Salvamont Vâlcea.

Colegii care au fost în misiune, din Argeş şi Sibiu, au aflat că cei doi vâlceni au rătăcit traseul şi pe întuneric, când erau pe pe Vârful Lespezi, coborând prin Hornul Călţunului, au crezut că au ajuns la baza  muntelui. Numai că au prins o brână care i-a condus în plin perete, transmite adevarul.ro.

„Cel mai ambiţios dintre ei a încercat să găsească o variantă de coborâre şi a căzut”, avea să povestească ulterior Cornel Zărescu de la Salvamont Argeş, confirmând spusele şefului Salvamont Vâlcea despre caracterul tânărului care a murit.

Peretele Călţunului, unde s-a petrecut tragedia, este o stâncă extrem de periculoasă, fiind ocolit de cunoscători pe timpul verii şi escaladat doar pe timpul iernii. Iniţial, salvamontiştii au crezut că cei doi vâlceni erau alpinişti care s-au căţărat pe timp de noapte: „Pare o glumă la prima vedere: cine se caţără noaptea, sunt peste două ore de când e întuneric, un perete ce e ocolit vara din cauza că e friabil şi se escaladează exclusiv iarna?”, a mai povestit salvamontistul argeşean despre prima sa reacţie după apelul la 112.

Tot acesta a explicat şi cum s-a produs accidentul: „S-au ambiţionat să coboare la Călţun, pe un traseu nemarcat, un traseu elementar de alpinism, în condiţiile în care erau pentru prima dată în zonă. Din păcate, nu au sunat la Salvamont când au văzut că e noapte şi nu ştiu unde se află”. O greşeală care s-a dovedit fatală, pentru Mihai.

Salvamontiştii atrag atenţia cu această ocazie asupra faptului că porţiunea dintre Vârful Lespezi şi Strunga Doamnei are un caracter alpin, nu este marcată, motiv pentru care atât pentru escaladare cât şi pentru coborârea prin horn este nevoie de pregătire fizică, tehnică şi un psihic bun.

Cum i-a convins Mihai pe străini să se îndrăgostească de România  

Mihai Rogojinaru era un tânăr extrem de inteligent, cultivat şi extrem de modest. Absolvent al Facultăţii de Litere, specializarea Română – Engleză, a studiat Traductologia şi era doctorand la „Memorialistica Detenţiei Comuniste”, în cadrul Universităţii Piteşti. Coordonator şi mentor CES – Corpul European de Solidaritate – în cadrul Asociaţiei Tinerilor Formatori pentru Promovarea Dezvoltării Rurale, a colaborat de-a lungul timpului cu sute de voluntari străini.

Extrem de dedicat cauzelor sale de voluntariat pe teme de mediu, ecologizare, educaţie, promovare, dezvoltare rurală etc. era cunoscut pentru creativitatea sa ieşită din comun, pentru dedicarea şi implicarea sa în tot ceea ce făcea, pentru modul în care înţelegea să-şi promoveze ţara, prin intermediul voluntarilor străini care au cunoscut datorită lui locuri care în general nu le sunt la îndemână nici măcar românilor.

Locuri pe care, datorită susţinerii şi încurajării sale, aceştia le-au promovat în lume. Cum s-a întâmplat anul trecut, în ciuda pandemiei, în cadrul proiectului VolGreen, în care au fost implicaţi tineri din Franţa, Italia, Turcia, Spania, Siria, Tunisia, Letonia.

Cu ajutorul lui Mihai, „Adevărul” a realizat şi publicat o serie de materiale despre acţiunile şi aventurile voluntarilor străini în România: de la modalităţi amuzante de învăţare a limbii române în cadrul proiectului VOSIEM, la experienţele trăite de aceştia în ţara noastră: plimbare cu ambulanţa oprită la autostop sau informaţiile descoperite despre Hackerville, în lume; de la modul în care străinii văd România când o vizitează pentru prima dată: „Parcă am privi un tablou vechi”, la modul în care au înţeles să răsplătească poporul care i-a găzduit participând la o serie de acţiuni de ecologizare pe parcursul şederii în ţara noastră, pentru ca mai apoi să spună: „Habar nu aveţi ce bogăţii deţineţi!”.

În final, datorită coordonatorului şi mentorului lor, aceştia au descoperit frumuseţile ţării noastre, pe care le-au promovat prin clipuri publicitare internaţionale, realizate în cinci limbi, fără să fie plătiţi în acest sens: „Nu cred că asta e România!”, dar şi „Care este cel mai frumos loc din ţară” – sunt alte două materiale născute în urma colaborării cu Mihai Rogojinaru, pe atunci reprezentant al Forumului Cetăţenesc de Acţiune Socială şi Educaţie Civică.

În căutarea de artefacte dacice sau strângerea de gunoaie, alături de străini  

Una dintre ultimele acţiuni la care a participat, alături de echipa pe care o coordona de voluntari străini – mare parte din ţări ale Orientului – a fost de a sprijini activitatea de pe şantierul sitului arheologic Buridava de la Ocnele Mari, la ediţia din acest an. A scormonit pământul în căutarea de artefacte dacice alături de tineri din Iordania, Maroc, Turcia, Tunisia, Armenia, Ucraina şi Spania. I-a dus pe voluntari inclusiv în Salina de la Ocnele Mari la o expoziţie dedicată victimelor comunismului, pentru a înţelege mai bine istoria românilor şi pe locuitorii acestei ţări.

Luptător activ pentru mediu, implica în permanenţă voluntarii străini în acţiuni de ecologizare. În urmă cu aproximativ o săptămână, tinerii din cadrul proiectului Solidarity for Nature – au făcut curăţenie într-o zonă împădurită de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea – livada de meri a Dealului Petrişor. „La această activitate, am dat şansa membrilor comunităţii râmnicene să nu se alăture, însă fără rezultat. Ştiu că nu e plăcut să aduni gunoaiele altora, mai ales c-am găsit din nou o sumă de lucruri – de la doze de bere până la prezervative –, dar gândiţi-vă ce frumos e să poţi sta liniştit pe iarba curată în acea zonă din apropierea stâlpului în care Râmnicu’ se vede aşa de fain”, avea să povestească ulterior pe Facebook.

Marile pasiuni: muntele şi poezia  

Cea mai mare parte din timpul liber, Mihai o petrecea însă pe munte. Înainte de Făgăraş a trecut prin Munţii Cozia, de unde a postat zilele trecute, fericit, ultima descoperire: obârşia unui izvor, sub rădăcinile unui copac.

Casa lui era muntele, iar familie i-au fost sutele de voluntari cu care a colaborat, dar şi toţi cei alături de care a explorat culmile muntoase, acolo unde se simţea liber, împăcat şi fericit!

Într-o postare recentă se descria pe sine folosindu-se de cuvintele altora: „To me havean on the earth is exploring a trail”, în traducere: „Pentru mine raiul pe pământ reprezintă explorarea potecilor de munte”.

„A dispărut pe munte, un loc pe care l-a iubit cu ardoare, cu patimă. Nu era un turist, nu era un colecţionar de victorii montane.Nu mergea „în decorul” crestelor agreste pentru a avea ce povesti. Era un împătimit al muntelui, trăia în aerul lui rarefiat cu simplitatea şi firescul pe care le au doar cei ce pot comunica, stabili relaţii cu spiritul culmilor sălbatice”, l-a descris un prieten într-unul din sutele de mesaje de adio postate pe pagina sa de socializare.

„Existenţa unui individ continuă în memoria celorlalţi. Este ultimul bulwark împotriva nimicnicii absolute, motiv pentru care trebuie cultivat. Mihai, ai marcat minţile multor oameni şi, prin ei, supravieţuieşti. Toţi voluntarii pe care i-ai însoţit pe munte, pe care i-ai făcut să descopere frumuseţea naturii româneşti pe care o iubeai atât de mult. Fără tine, am fi ratat atâtea momente frumoase! Eşti ultima persoană cu care am vorbit înainte să plec din România, după un an întreg de muncă împreună. Şi pentru toate berile pe care le-am băut împreună şi pentru toate drumeţiile noastre, râsetele şi vremurile bune, ridic paharul în numele VolGreen şi ciocnesc cu voi, oricât de departe am fi. Ne vedem dincolo, prietene! Odihneşte-te în pace!”, sună un alt mesaj al unuia dintre voluntarii străini cu care a colaborat pe parcursul anului trecut, Valentin Petrilli din Franţa.

Fire romantică, lui Mihai îi plăcea să scrie poezii, avea caiete pline cu gândurile sale pe care spera să le publice la un moment dat. Ultima sa poezie, postată pe contul său de socializare, pare un fel de rămas drum: „Lumea-şi vede de-ale ei /, iar paşii mei au sunet de ceasornic – / un ceasornic ce-mi măsoară infinitul închis în lut. (M.R., „Umblet”), o poezie care a fost scrisă în Masivul Piatra Secuiului din Munţii Trascău, publicată cu o zi înainte de a muri.

Dar o altă creaţie descrie cel mai bine dragostea lui pentru munte şi reprezintă în acelaşi timp o poezie – testament: „Munţii nu pleacă de-acolo” / – aud spunându-mi-se, / dar eu ştiu că anii-mi pleacă / şi la sfârşit / aş vrea să fie plini de drumuri, / de vânt şi soare, / de nori şi de neguri, / iar fiecare fotografie / să-mi reamintească / că acolo am vrut să ajung / la cer / când poate nu-l meritam, / că acolo am încercat / să iert tot ce e jos, / că acolo am cerut iertare, / că acolo păcatul există / doar de noi adus. / Ne-am grăbit / să ne numărăm secundele / în loc să îmbătrânim / nebăgând de seamă, / să plecăm dincolo / în mijlocul unui urcuş.”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.