România – Numărul de angajați cu venituri de peste 1.000 euro net s-a triplat

1.420

Recrutorii firmelor au început să refuze clienți pentru că nu oferă salarii competitive.

Bogdan Gabor, de la o firmă de recrutare declară: „Am ajuns să refuzăm clienţi pentru că nu sunt competitivi cu salariile. Cu 5.000 de lei net nu pot recruta un vorbitor de germană“.

Peste 560.000 de angajaţi din România câştigă un venit lunar de peste 1.000 de euro net pe lună, aceştia repre­zentând 11,4% din totalul angajaţilor din România, arată calculele ZF pe baza datelor de la Ministerul Muncii. Numărul de angajaţi cu venituri de peste 1.000 de euro net s-a triplat în ultimii aproape zece ani, deşi numărul de angajaţi din economie a rămas similar.

În 2013, circa 191.000 de români aveau venituri echivalente a 1.000 de euro la acea vreme, reprezentând 3,9% din totalul salariaţilor din economie. Şi în 2013, şi în 2021, efectivul de salariaţi din economie a fost de 4,9 milioane de persoane.

„În oraşele mari nu mai ai nicio şansă să recrutezi specialişti cu salarii de sub 1.000 de euro (4.900 de lei net). Un vorbitor de germană fără experienţă primeşte 7.000 de lei net, iar cei care ştiu limbi mai exotice, cum e suedeza sau norvegiana, primesc spre 9.000 de lei net. Am ajuns să refuzăm clienţi pentru că nu sunt competitivi cu salariile. Cu 5.000 de lei net nu pot recruta un vorbitor de germană, nu pot să îl rup din piaţă“, a spus Bogdan Gabor, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Lugera, care are în prezent un efectiv de 7.400 de salariaţi, relatează Ziarul Financiar.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.