Fotografie de la arestarea lui Florin Câțu în America

2.520

Autorităţile americane au pus la dispoziţia Aleph News şi Mediafax fotografia („mug shot”) din momentul arestării lui Florin Cîţu pe teritoriul SUA. Documentul din dosarul penal arată că lui Florin Cîţu i s-a alocat la arestare numărul 23665.

Aleph News şi Agenţia MEDIAFAX au obţinut în exclusivitate fotografia din dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîţu, aşa cum ea a fost pusă la dispoziţie de către autorităţile americane, şi prezintă publicului acest portret, aşa cum se regăseşte în documentele aflate în dosar şi a fost transmis de autorităţi.

Autorităţile americane au pus la dispoziţia Aleph News şi Mediafax fotografia de la momentul arestării (luarea în custodie) lui Florin Cîţu pe teritoriul SUA.

Funcţionarul guvernamental american arată în răspuns că amprentele lui Florin Cîţu din dosar nu sunt informaţii publice, astfel că a pus la dispoziţie doar imaginea de la momentul arestării premierului Cîţu pe teritoriul SUA.

Aşa numitul „mug shot” este un portret fotografic al unei persoane, de la umeri în sus, realizat de structurile judiciare ale SUA, de obicei, după arestarea unei persoane şi preluarea acesteia în custodie.

Aceste fotografii/ imagini sunt documente guvernamentale federale publice în baza FOIA (Freedom of Information Act) iar prezentarea publică a portretelor arestaţilor nu poate fi interpretată ca o încălcare a vieţii private a unei persoane sau a confidenţialităţii unui dosar, având în vedere accesul public legal la informaţiile guvernamentale, avertizarea publicului în ceea ce priveşte persoanele care au săvârşit infracţiuni şi realizarea actului de justiţie, transparent, în serviciul public.

Documentul pus la dispoziţia Aleph News şi Mediafax îl înfăţişează pe Florin Cîţu (28 de ani, la acea vreme), purtând ochelari şi îmbrăcat într-un tricou alb, cu spatele la perete, având numărul de caz: 23665. Nume: Florin Vasile Cîţu. Sex: Bărbat. Rasă: Alb. Înălţime: 1,73 m. Greutate:70,3 kg.

Funcţionarul SUA susţine în răspuns că Florin Vasile Cîţu a fost ţinut în Penitenciarul din Story County, aşa cum reiese din bazele de date ale autorităţilor americane şi din documentele puse la dispoziţie de autorităţile judiciare americane şi publicate deja de Aleph News şi Mediafax.

O persoană care este luată în custodia SUA înseamnă că este arestată şi este ţinută în închisoare până când respectiva persoană poate fi judecată într-o instanţă.

Florin Cîţu a fost arestat (luat în custodie) de către autorităţile americane pe 3 decembrie 2000, după ce la ora 2.08 noaptea, a fost prins pe Lincoln Way de pe Podul Squaw Creek, oraşul Ames, din Comitatul Story, conducând un Ford Probe roşu, cu un Blood Alcohol Content de de 0.161, limita legală fiind de 0.08.

„Pe măsură ce maşina Probe călătorea spre est, el se deplasa în mod vizibil de pe-o parte pe alta a rutei de călătorie. Maşina Probe nu a menţinut o viteză constantă (fluctua între 32 şi 56 km/h). Inculpatul mirosea a băuturi alcoolice şi a recunoscut că a băut. Inculpatul avea o ochii injectaţi şi umezi. Inculpatul nu a putut face testul de sobrietate”, se arată în documentele puse la dispoziţia Aleph News şi Mediafax de către autorităţile judiciare americane.

În acea seară de 3 decembrie 2000, Florin Vasile Cîţu este acuzat oficial de infracţiunea de „conducere sub influenţă” (OWI) 1st (Serious Misdemeanor)/Delict grav, prin încălcarea Secţiunii 312J.2 litera 1a şi 1b din Codul Penal al Iowa din 1999, este luat pentru 2 zile în custodia SUA, se stabileşte o cauţiune de 1950 de dolari, iar ulterior procurorul Story County formulează oficial şi acuzaţiile, inculpându-l oficial pe Flori Cîţu.

Documentele arată că în perioada 27-28 decembrie 2000, după ce a fost trimis în judecată, Florin Cîţu nu se mai prezintă în faţa judecătorului pentru că plecase în România pentru sărbătorile de Crăciun iar anul următor, în perioada 6-8 ianuarie 2001, revenit în SUA, Cîţu pledează nevinovat, se ia la trântă cu autorităţile americane, depunând solicitări ample, iar judecătorul Thomas R. Hronek îi pune în vedere acestuia că dacă nu apare la pretrail va emite un mandat de arestare pe numele său.

Ulterior, Centrul Comunitar din Des Moines/ Iowa confirmă că Florin Cîţu a urmat programul Drinking Drivers, împotriva alcoolului la volan, iar cu 3 zile înaintea condamării sale, Florin Cîţu îşi schimbă strategia în proces.

Pe 23 februarie 2001, Florin Cîţu se răzgândeşte şi informează instanţa că face un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Cîţu este de acord inclusiv cu instalarea în maşină a unui dispozitiv anti – alcool, cu muncă neplătită în folosul comunităţii, cu trimiterea sa la un centru de corecţie comunitar, cu cursuri împotriva alcoolului la volan, cu evaluare pe propria cheltuială şi introducerea sa într-un program pentru „abuz de substanţe” în vederea educării. În plus, Cîţu acceptă amenda, acceptă încarcerarea 48 de ore, o taxă pentru Educaţie pentru Rezistenţa la Abuzul de Droguri şi un program de evaluare împotriva abuzului de substanţe. Evaluarea abuzului este trimisă la instanţa americană într-un plic „confidenţial”.

Pe 26 februarie 2001, judecătorul Thomas R. Hronek îl condamnă pe Florin Cîţu la 2 zile de închisoare în Penitenciarul Story County, îi scade din pedeapsă perioada arestării iniţiale de 2 zile, îi dă peste 1300 de dolari amendă, îi cere să contacteze autorităţile americane până pe 4 aprilie 2001 pentru executarea pedepsei şi îi mai solicită să plătească masa şi camera din penitenciar dacă este nevoie. Documentele puse la dispoziţie de autorităţile judiciare americane nu arată că Florin Cîţu a formulat apel la condamnarea primită.

În alt răspuns obţinut de Aleph News şi Agenţia Mediafax, alte autorităţi americane care l-au căutat pe Florin Cîţu în bazele de date arată următoarele:

„Prima infracţiune (ST vs Florin Citu) a implicat o acuzaţie de „operating a motor vehicle while intoxicated (OWI)”, prima infracţiune petrecându-se în Story County, la 3 decembrie 2000. Celălalt caz, tot din Story County, a fost iniţiat pe 19 august 2008, dar a fost respins pe 24 februarie 2009, aparent după ce domnul Cîţu nu a putut fi localizat pentru a primi notificarea procesului”.

Documentele instanţei americane, publicate Aleph News şi Agenţia Mediafax au dezvăluit că pe 21 iulie 2008, la 6 ani după plecarea din SUA, Florin Cîţu a fost dat în judecată de firma de recuperare creanţe, Clarke Jordan Financial LC, pentru o datorie neplătită de la un card de credit de 6.698,73 de dolari de la Maryland National Bank, NA.

Firma de recuperare creanţe i-a cerut lui Florin Cîţu, în procesul civil intentat, peste 9755,27 de dolari, a încercat timp 7 luni să-l localizeze pe Cîţu, a angajat chiar şi un investigator pentru a-l localiza, şi instanţa din Story County a încercat să-l găsească pe Florin Cîţu, a acordat chiar şi a 2-a prelungire de 3 luni în vederea notificării lui Florin Cîţu despre proces, iar pe 24 februarie 2009, judecătorul Steven Van Marel a respins temporar cazul pentru că nu a putut fi găsit şi notificat pârâtul Florin Cîţu despre procesul civil. În perioada acelor evenimente din instanţa americană, Florin Vasile Cîţu, actualul premier al României, era director Pieţe Financiare la ING Bank România.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Aurora scrie

    Inaltimea nu este 173 cm, ci 155 cm.
    Vorbeste lumea ca personajul sufera, printre altele si de un complex de inferioritate din cauza inaltimii, ceea ce l-ar transforma intr-un demon cu accese de furie si o rautate sinistra.
    Accesele de furie se aude prin targ ca si le-ar domoli consumand cate ceva (nu se stie exact ce anume), dar rautatea nu dispare nici in somn.
    Mai spun gurile rele ca unii din actuala guvernare au misiunea de a decima populatia Romaniei. Prin infometare, prin pauperizare, prin orice metode posibile de genocid, mai mult sau mai putin vizibile si palpabile.
    Asta in timp ce acesti „unii” isi umplu conturile secrete cu sute de milioane de euro pe care le iau de unde pot si ei, sa le ajunga sa se lafaie in lux neamul lor pana la a 20-a generatie.
    Asta vorbeste lumea, spun si eu ce am auzit, personal nu stiu nimic in acest sens.
    Mie imi place o emisiune de la un post romanesc de televiziune, si anume: „Europa, mi-e bine, ti-e bine!”
    Nici nu mai stiu ce naiba sa fac de atata bine cat mi-e! Ma copleseste binele si ma plictisesc de cat de bine imi e!
    Pensii de 800 lei (160 euro), salarii de 1365 lei (273 euro). Mi-e bine, ti-e bine. Preturi la toate cele (alimente, etc.) mai mari decat in statele din UE unde pensiile si salariile sunt de cel putin 5 ori si de 20 de ori mai mari.
    Ma gandesc la cat de bine le este si „asistatilor social care nu vor sa munceasca si le convine sa traiasca din ajutorul social”, dupa cum spun unii; asta in conditiile in care ajutorul social e de 142 lei pe luna (28,4 euro). Da, se traieste boiereste cu aceasta suma, nimic de zis. Dar stai, asta nu e tot! Pentru banii astia trebuie sa si muncesti vreo doua saptamani cate 8 ore pe zi la maturat strazi ori prestand alte munci necalificate daca esti solicitat, altminteri ramai fara banii astia multi, ca ti-i sisteaza. La fel daca nu vrei sa te angajezi cand ai un post ce „ti se potriveste”.
    Asta imi aminteste de o bugetara de la Fortele de munca ce in urma cu multi ani mi-a recomandat calduros sa ma angajez bucatareasa la o cantina in conditile in care am terminat o facultate in domeniul tehnic. Ma dusesem sa vad cum e cu ajutorul social si am renuntat la el vazand cum sta treaba.
    O cunostinta se plange ca fiica’sa sufera in Germania traind din ajutorul social de 600 de euro.
    Nu toti putem munci in alte state pentru salarii bune, unii nu avem putere, altii nu mai avem varsta.
    Dar e bine ca treptat vor mari varsta de pensionare (cum s-au angajat in PNRR) pana la 70 de ani. In felul asta ne vor lua toata viata banii ce reprezinta contributia pentru pensie si vor fi siguri ca nu vor mai da nicio pensie. Adica banii sa se duca la buget si noi sa plecam pe alta planeta pe la varsta la 55, 60 de ani direct de la serviciu, ce sa ne mai plictisim la pensie! Ca la viata pe care o avem, la porcariile ieftine otravite pe care le ingurgitam si la programul de munca la privat, nu mai apucam nici 55 de ani. Mai bine, ca scapam de munca fortata, de sclavia moderna.
    Ne tot compara cu aia care traiesc in Elvetia, Luxemburg, Finlanda, vezi ca acolo se pensioneaza la 80 de ani pentru ca sunt inca activi (am exagerat voit), ca oamenii aia vor sa munceasca pana la 100 de ani, ca se plictisesc acasa. Pai noi avem nivelul alora de viata? Aia muncesc 160 de ore pe luna avand un salariu de 4000 de euro ori mai mult, noi muncim la particular 240 de ore pe luna cu un salariu de 300 de euro pe luna. Dar chiar suntem pe „picior de egalitate”, nimic de zis.
    Ce naiba sa mai zic, cred ca ne-au blestemat Ceausestii cu „limba de moarte” cand erau cu spatele la zid si
    i-au ciuruit. Astfel de blesteme se prind si vor suferi generatii. Prost e ca nu noi suntem vinovati, dar suferim si murim in saracie si boala.
    Nu vad vreo iesire din aceasta situatie.
    Suntem prea mici pentru un blestem atat de mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.