amenintare cutit
FOTO arhivă

Un sibian a fost arestat preventiv la finalul lunii trecute, fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Băut fiind, individul s-a luat la ceartă cu un alt bărbat, într-un bar de pe raza orașului Miercurea Sibiului. L-a amenințat și, la un moment dat, a fluturat cuțitul în aer. La câteva zile distanță de la acest incident, celălalt bărbat a făcut o plângere la poliție.

Un sibian și-a petrecut ultimele săptămâni în spatele gratiilor fiindcă, la finalul lunii iulie, a făcut scandal într-un bar din Miercurea Sibiului. Potrivit surselor Ora de Sibiu, într-o seară de iulie, o altercație a izbucnit în respectivul local. Doi bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice s-au luat la ceartă și, la un moment dat, unul dintre indivizi a scos cuțitul din buzunar și a început să amenințe. Din fericire, conflictul s-a stins și nicio persoană nu a suferit răni grave.

În acea seară, nu s-a solicitat intervenția poliției, dar câteva zile mai târziu, victima a depus o plângere penală. Astfel, pe numele individului a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, tulburarea liniștii publice și pentru folosirea fără drept de obiecte periculoase, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și, mai apoi, arestat preventiv pentru 30 de zile. Inculpatul n-a fost prea încântat de măsură, astfel că a depus contestație. Magistrații au respins-o.

„În temeiul art. 348 C.p.p. raportat la art. 207 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R.I.,pentru infracțiunile de amenințare (…), tulburare a ordinii și liniștii publice (…), port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (…), în prezent aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/23.07.2021 emis în dosarul nr. 846/294/2021 al Judecătoriei Sălişte. În temeiul art. 207 alin. 4 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului R.I. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a arestului preventiv, formulată de inculpat, prin reprezentant convențional”, se arată în soluția pe scurt publicată pe Portalul Instanțelor.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns