România face pregătiri pentru un val de refugiați. Cum se pregătește

826

România nu are spații suficiente pentru a primi un eventual val de refugiați din Afganistan. În momentul de față, doar 217 locuri sunt disponibile pentru aceștia, însă autoritățile fac eforturi ca să suplimenteze capacitatea.

În ultimul an, România a primit un număr record de cereri de azil. Peste 6.000 de cetățeni, cei mai mulți din Afganistan și Siria, au cerut protecție statului român pe motiv că sunt persecutați în țara lor.

În România sunt șase centre de refugiați, situate în județele Timiș, Maramureș, Suceava, Giurgiu, Galați și în București.

Pentru a avea spații suficiente pentru ei, Ministerul de Interne face lucrări de extindere la trei dintre cele șase centre din țară, pentru a mări capacitatea de cazare cu 500 de locuri.

De exemplu, în Timișoara, unde numărul migranților este destul de mare, după finalizarea lucrărilor, în centrul de aici vor fi 100 de noi locuri. Cele mai multe spații vor fi create însă la Galați, acolo unde, în noul centru, vor fi disponibile încă 300 de locuri.

România are în prezent 751 de locuri de cazare pentru refugiați

Până atunci, România are doar 751 de locuri de cazare pentru refugiați – ocupate în proporție de 70% .

În București, centrul pentru refugiați nu poate fi folosit la capacitate maximă, pentru că respectiva clădire se află în plin proces de renovare. Totuși, dacă gradul de ocupare ar depăși 90 la sută, atunci imigranții care ajung în România ar putea primi de la statul român suma de 1.000 de lei pentru chirie și întreținere.

„În funcție de dinamica situației operative, capacitatea de cazare va fi suplimentată printr-o creștere graduală. Cadrul de planificare permite o extindere de până la 2.739 de locuri”, spune Ermina Mihai, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Un centru nou se contruiește la Crevedia

„S-a cerut un coridor umanitar pentru refugiați în țările din jur. Nu cred că putem vorbi în România, pe termen scurt, despre o avalanșă de cereri de azil din Afganistan”, spune Flavius Ilioni-Loga, directorul unui ONG.

România va avea și un nou centru pentru refugiați, în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița. Este construit din bani europeni și va avea o capacitate de 500 de locuri.

UE promite ajutor financiar pentru cei care preiau refugiați afgani

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat sâmbătă toate statele, în primul rând pe cele europene, să primească o parte dintre refugiaţii afgani evacuaţi de la Kabul și a promis că țările care vor răspunde apelului vor avea sprijin financiar din partea UE, a relatat AFP, preluată de Agerpres.

„Fac apel la toate statele membre care au participat la misiunile din Afganistan, la europeni şi la ceilalţi, să acorde cote de primire suficiente (…) pentru ca, în mod colectiv, să putem veni în ajutorul celor care au nevoie de protecţie”, a declarat Ursula von der Leyen la finalul unei vizite în Spania la centrul de primire pentru angajaţii afgani ai UE de la Kabul.

„Comisia este pregătită să prevadă mijloacele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care se vor oferi să ajute refugiaţi să se instaleze pe teritoriul lor”, a spus şefa executivului UE într-o conferinţă de presă la baza militară de la Torrejon de Ardoz (nord-est de Madrid), unde a fost instalat centrul de primire.

Potrivit AFP, nu se cunoaşte deocamdată câte state membre s-au angajat să primească refugiaţi afgani şi nici dacă unele guverne au refuzat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.