Urmărire ca în filme la Rășinari – Mașina s-a răsturnat, toți cei 7 pasageri sunt teferi

Un șofer le-a dat bătăi de cap polițiștilor, sâmbătă seara, în Rășinari. Oamenii legii i-au cerut să oprească mașina, însă acesta a încercat să fugă. A călcat pedala de accelerație și n-a apucat să meargă prea mult că a aterizat în șanț. Toți cei șapte ocupanți din vehicul au scăpat cu viață.

„La data de 21 august a.c., în jurul orei 22,00, pe raza localității Rășinari, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au efectuat semnalul de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Dr. Ilarie Mitrea. Conducătorul auto și-a continuat însă deplasarea pe DJ 106A, spre municipiul Sibiu, urmărit de echipajul de polițiști, iar după o distanță de aproximativ 4 km, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Niciunul dintre cei 7 ocupanți ai autoturismului nu a suferit vătămări corporale”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferul a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, din Cisnădie, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, s-a stabilit că termenele de valabilitate ale ITP – ului și poliței RCA ale autoturismului erau expirate. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Totodată, pentru neregulile constatate cu privire la ITP și RCA, șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului fiind retrase de către polițiști. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

ipj sibiumasina rasturnatapermis conducerepolitia sibiuurmărire rasinariurmarire trafic
Comentarii (0)
Comentează