Agitat și incoerent la volan în Agnita – A refuzat testarea pentru droguri și alcool

2.083

Polițiștii din Agnita au oprit, joi dimineața, pentru un control de rutină, un șofer în vârstă de 22 de ani din Brădeni. Acesta avea o stare de agitație și incoerență astfel că oamenii legii au vrut să-l testeze pentru droguri și alcool, însă bărbatul a refuzat.

„La data de 26 august a.c., în jurul orei 08,30, în orașul Agnita, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Brădeni”, spun polițiștii sibieni.

Aflat într-o stare de agitație și incoerență, tânărul a refuzat testarea cu aparatul Drugtest, dar a acceptat însoțirea la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau/și a substanțelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.