membrul aur
Sursa Foto - Magnanews

Membrul partidului AUR, Mircea Gheorgheosu, care ar fi fost prins cu droguri în Parlament, a demisionat din toate funcțiile pe care le deține îm politică.

Bărbatul, un apropiat al liderului AUR George Simion, care s-a pronunțat public pentru legalizarea consumului de marijuana, lucra la un cabinet parlamentar din teritoriu și venise la Parlament în calitate de vizitator.

Secția 17 de Poliție a fost chemată de urgență în Parlament, în cursul zilei de joi, după ce membrul partidului AUR a fost depistat cu un plic ce ar conține droguri. Substanța găsită a fost trimisă la laborator, unde urmează să fie expertizată.

„Până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat, îmi dau demisia din toate funcţiile pe care le deţin în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor. Rămân cu sufletul alături de toţi colegii şi prietenii care, cu dăruire şi devotament, vor continua să-şi dedice viaţa în serviciul binelui”, precizează Gheorgheosu într-o declaraţie de presă, potrivit Agerpres.

El adaugă că este direct răspunzător pentru faptele sale, pe care le judecă legea românească şi care trebuie respectată.

„Dincolo de legea şi libertatea fiecărui om, în România există o lege şi ea trebuie respectată. Faptele de care sunt suspectat le judecă legea românească, oamenii din jur şi, mai presus de toate, Dumnezeu. Dar pentru faptele mele, ca om şi cetăţean, răspund numai eu”, afirmă Gheorghescu.

Potrivit oficialilor AUR, Mircea Gheorgheosu este membru AUR, lucra în departamentul de comunicare şi a fost purtătorul de cuvânt la congresul din ianuarie 2020.

„Cu siguranța domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastră pentru prim-ministru” a fost reacția liderului AUR.

Totodată, președintele Senatului, Anca Dragu, a explicat că fapta membrului AUR este fără precedent.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns