Schiorii sibieni intră pe pârtie în plină vară. Rally team se pregătește de cursă

521

Chiar dacă vara încă nu a trecut, schiorii echipei Sibiu Rally Team se pregătesc intens pentru cursele ce vor veni. Schiorii, împreună cu antrenoarele Anda Curuta și Iulia Gligor se vor afla în stațiunea austriacă Hintertux, unde antrenamentele se vor  desfășura pe ghețarul cu același nume la 3.450 m altitudine.

 

Dupa foarte multi ani,  schiul sibian revine în prim plan datorită implicării celor doua antrenoare profesioniste și sprijinul obtinut din partea Consiliului Judetean Sibiu.  Alături de echipe din Slovenia,Italia,Cipru,San Marino, echipa sibiană a intrat in lumea buna a schiului alpin.

 

“Cand am ajuns în parcarea de la baza muntelui și am văzut câte microbuze ale echipelor din țări cu tradiție în schiul alpin se află aici am fost deosebit de mandru că Sibiul este reprezentat aici. Au fost  făcute eforturi considerabile atât din partea părinților celor 12 sportivi cât și din partea Andei Curuta si Iulia Gligor de a putea efectua pregatire pe zăpadă. Cred că este o bună propagandă pe care acești sportivi o fac schiului și implicit Sibiului. Sunt mândru.”ne-a declarat Dan Magos, coordonatorul echipei Sibiu Rally Team.

 

Întreaga acțiune este inclusă în agenda sportivă a Consiliului Județean Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.