batrani dementa

Potrivit Reuters, peste 55 de milioane de oameni la nivel global trăiesc cu demență. Este o afecțiune neurologică care afectează memoria.

Starea progresivă poate fi cauzată de un accident vascular cerebral, leziuni cerebrale sau boala Alzheimer. Odată cu îmbătrânirea populației, se estimează că numărul bolnavilor care suferă de demență va ajunge la pragul de 78 de milioane până în 2030. De asemenea, OMS a precizat că numărul persoanelor cu demență poate atinge pragul de 139 de milioane până în 2050.

Doar o țară din patru are o politică națională în vigoare prin care sprijină pacienții cu demență și familiile acestora, a mai transmis OMS, îndemnând în același timp guvernele să facă față mult mai bine provocărilor ce țin de sănătatea publică.

„Demența le răpește milioanelor de oameni amintirile, independența și demnitatea, dar ne răpește și nouă, celor care nu suntem afectați direct de această boală, oamenii pe care îi cunoaștem și îi iubim”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

Miniștrii Sănătății au convenit în 2015 asupra unui plan global de acțiune, care să includă diagnosticarea timpurie și furnizarea de asistență medicală în privința persoanelor care suferă de demență. Cu toate acestea, multe dintre țări nu reușesc să-și îndeplinească obiectivele fixate pentru anul 2025, se afirmă în raportul OMS.

Demența este o problemă globală

„Demența este cu adevărat o problemă globală de sănătate publică și nu doar în țările cu venituri mari. Peste 60% dintre persoanele cu demență trăiesc în țări cu venituri mici și medii”, a declarat Katrin Seeher, expert în cadrul departamentului de sănătate mintală al OMS.

Medicamentele, produsele de igienă și obiectele casnice pentru pacienții cu demență sunt mai accesibile în țările bogate, care au un nivel mai mare de stimulare de servicii financiare de ajutor decât în ​​țările cu venituri mai mici, se mai arată în raportul OMS.

Demența afectează memoria, orientarea, capacitatea de învățare, limbajul, judecata de valoare și capacitatea unui om de a-și îndeplini sarcinile de zi cu zi.

Totodată, Katrin Seeher a spus că demența poate afecta și persoanele cu vârsta sub 65 de ani. Așa-numita demență cu debut la vârste tinere se manifestă în aproximativ 10% din toate cazurile de demență.

Deși este o afecțiune gravă, factorii de risc ai demenței pot fi reduși prin controlul hipertensiunii, diabetului, dietei, depresiei și consumului de alcool și tutun, au mai explicat experții OMS.

„Acestea sunt lucruri pe care le putem face pentru a ne promova sănătatea creierului și pentru a reduce declinul cognitiv și riscul de demență”, a punctat expertul OMS, Tarun Dua, relatează Digi24.

 

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.