Dan Barna, despre criza politică: „Un om ca Ilie Bolojan va avea toată susținerea USR PLUS”

514

Copreședintele USR PLUS Dan Barna spune că moțiunea de cezură va fi îndreptată împotriva premierului Florin Cîțu și afirmă că în PNL sunt foarte multe soluții viabile pentru funcția de prim-ministru: „Un om ca Ilie Bolojan va avea toată susținerea USR PLUS”.

”În PNL sunt foarte multe soluții foarte viabile pentru premier. Un om ca Ilie Bolojan va avea toată susținerea USR PLUS și sunt convins că vom putea avea acel guvern stabil din punct de vedere al deciziilor mature”, spune la Digi 24 Dan Barna.

Copreședintele USR PLUS susține că moțiunea de cenzură pe care o vor depune alături de parlamentarii AUR nu este îndreptată împotriva Guvernului, ci a premierului Florin Cîțu și precizează că miniștrii formațiunii nu-și vor da demisia din Executiv înaintea de a fi votată în Parlament.

Reprezentanții USR PLUS au anunțat că îi retrag sprijinul politic premierului Florin Cîțu și că vor susține o moțiune de cenzură împotriva acestuia. Deciziile au fost luate în noaptea de miercuri spre joi, în cadrul ședinței Biroului Național al formațiunii politice. Biroul Național USR PLUS a mai decis convocarea Comitetului Politic.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.