F.C.Hermannstadt se pregătește pentru deplasarea de la Odorheiu Secuiesc, din Cupa României

318

A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare în turul 4 al Cupei României contra celor de la A.F.C.Odorheiu Secuiesc. Gazdele evoluează în Liga a III-a, seria 5, campionat din care face parte și echipa a doua a FCH. Pentru această confruntare, din lotul sibienilor sunt incerți Loren Niță și Lucian Buzan, însă antrenorul principal Marius Măldărășanu se gândește să facă mai multe schimbări în primul XI, față de cel trimis în meciurile de Liga 2, ținând cont că partida din turul 4 al Cupei României se va disputa după regulamentul Ligii 3.

,, Ne interesează Cupa României. Este un alt obiectiv pe care ni l-am propus, pe lângă revenirea în Liga 1. Bineînțeles că trebuie să o luăm pas cu pas. Începem drumul cu deplasarea la Odorheiu Secuiesc, pentru meciul de marți din turul 4. Jucăm cu o echipă de Liga 3, iar regulamentul s-a schimbat puțin și v-a trebui să jucăm după regulile folosite în acest eșalon fotbalistic. Mai precis, vom fi obligați să folosim un fotbalist născut în 2001 și doi în 2002 (UNDER) . Nu va fi o problemă. Ne vom adapta și oricum vor fi făcute schimbări în lot. Avem și ceva probleme medicale, dar este un moment în care putem da posibilitatea și celor care au jucat mai puțin să joace și să mențină un ritm bun. Bineînțeles că pe parcursul campionatului vom avea nevoie de ei și trebuie să aibă un ritm optim. Vom avea cel puțin 6 fotbaliști ,,under” în lot. Au jucat bine și cei care au mers la echipa a doua. Până acum totul a fost OK.”, a declarat Marius Măldărășanu, antrenorul principal A.F.C.Hermannstadt.

În sezonul 2017-2018, A.F.C.Hermannstadt a ajuns până în finala Cupei României, din postura unei echipe de ligă secundă. Au urmat două sezoane în care FCH a ajuns până în sferturile de finală ale acestei competiții, iar în sezonul trecut până în optimi, după un meci pierdut la loviturile de departajare cu cei de la Chindia Târgoviște. A.F.C. Odorheiu Secuiesc vs A.F.C.Hermannstadt va avea loc marți, 7 septembrie, ora 16:30, pe Stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.