caini agresivi
foto: arhivă

Mai multe persoane care locuiesc în cartierul Arhitecților trag un semnal de alarmă. Pe câmpul din spatele blocurilor, inclusiv în spatele magazinului Dedeman, o haită de câini își face veacul. Mai mulți oameni au fost atacați, iar unii dintre ei au ajuns și la spital. Situația a ajuns și în atenția autorităților, care încearcă să-i prindă.

O haită de câini umblă de mai multe zile pe câmpul de la marginea Sibiului, între cartierul Arhitecților din Cisnădie și magazinul Dedeman din Șelimbăr. Mai multe persoane au fost atacate, iar un bărbat a ajuns la spital după ce a fost mușcat. O femeie a fost, de asemenea, atacată, în timp ce se afla la plimbare cu fetița sa.

„Pe câmpul din spatele cartierului Arhitecților, inclusiv în zona din spatele magazinului Dedeman, se află o haită de câini sălbăticiți fără stăpân. Ieri (n.red.: duminică), în jurul orei 12, eram cu fetița mea de 3 ani lângă blocul în construcție din această zonă și, de la parterul blocului, a ieșit această haită atacându-mă cu o sălbăticie incredibilă. Erau cam vreo șapte câini, cel mai mare a vrut să-mi sară în piept ca să mă doboare. M-am apărat cu hanoracul fetiței pe care l-au sfâșiat. Am avut noroc că au sărit să mă ajute niște oameni de la blocurile din zonă. Am sunat la 112 și a venit o mașină de jandarmi. Am făcut sesizare și la Primăria Șelimbăr”, a declarat Marinelo Perjoiu, femeia atacată de câini.

Autoritățile locale încearcă să prindă câinii

În urma apelului femeii mușcată de câini, o echipă de jandarmi a venit la fața locului. Animalele au dispărut însă, dar pericolul încă există. „Am fost solicitați duminică prin apel la 112, o persoană a sesizat că a fost mușcată de câini. Dispecerii au redirecționat un echipaj al Jandarmeriei la fața locului, s-au făcut căutări, însă câinii nu mai erau în zonă. S-a luat legătura cu Poliția Locală și Primăria Șelimbăr și se vor face acțiuni în privința acestui aspect. Jandarmeria va acorda sprijin dacă va fi necesar”, a declarat Narcisa Bucur, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu

Poliția Locală din Șelimbăr cunoaște problema. Încă de vineri au fost făcute solicitări, atunci când un bărbat a fost atacat de câini. În cazul lui, rănile au fost foarte grave, acesta având nevoie de ajutor din partea medicilor, astfel că a ajuns la spital. Agenții locali spun că vor face acțiuni comune cu poliția din Cisnădie și Sibiu pentru a prinde haita de câini.

„Am fost sesizați de vineri, când o persoană a fost atacată. Am primit și duminică o solicitare. Au mers echipaje în teren pentru a-i căuta, însă fiind câmp deschis, câinii au fugit. Sunt vreo 7 care merg și atacă în haită. Sunt foarte agresivi, astfel că vom face acțiuni împreună cu echipaje de la Cisnădie și Sibiu pentru a-i prinde”, spun reprezentanții Poliției Locale Șelimbăr.

Până când animalele vor fi prinse, agenții locali le recomandă cetățenilor să evite plimbările prin câmp.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Comentariu