Compa Sibiu va avea o centrală fotovoltaică de 1MW – Enel o construieşte

445

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, construiește o centrală fotovoltaică cu o capacitate instalată totală de circa 1 MWp, pentru producătorul de componente auto Compa Sibiu.

Proiectul presupune livrarea la cheie a două subsisteme, unul pe acoperiș si celălalt la sol, ce integrează peste 1.700 de panouri fotovoltaice de înaltă eficiență, cu celule de tip mono-cristalin. Pentru sistemul la sol, Enel X România instalează în premieră panouri fotovoltaice de 650 Wp, de ultimă generație, cu eficiență ridicată și rezistență crescută pentru încărcări la zăpadă și vânt.

„Enel X România oferă soluții personalizate și tehnologii de ultimă generație pentru companiile care doresc să fie sustenabile și să își eficientizeze consumul de energie, oferindu-le în același timp protecție în fața posibilelor creșterile ale prețului electricității pe piață. Construim împreună cu partenerii noștri strategii energetice integrate, astfel încât afacerile acestora să-si atinga cu adevărat obiectivele de sustenabilitate și să se bucure de o competitivitate crescută. Ne bucură interesul în creștere pentru produsele noastre în rândul companiilor precum Compa Sibiu și încrederea pe care ne-o acordă”, a declarat Laurențiu Brumaru, coordonator al Departamentului Vânzări & Marketing e-Industries, Enel X România.

Centrala fotovoltaică montată pentru Compa Sibiu va asigura o producție anuală de energie electrică de circa 1.240 MWh, contribuind la reducerea cu 390 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.

„Compa este o companie de traditie in Romania, cu o experienta de peste 130 de ani, in principal in industria auto. Suntem una dintre cele mai mari fabrici cu capital autohton si ca atare suntem profund afectati de schimbarile prin care trece industria in general si industria auto in particular, la nivel global. Aceasta investitie face parte din strategia Compa de reducere a amprentei de carbon. Cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, in cadrul „Programului de Energie in Romania” precum si a partenerilor de proiect din Norvegia, am pornit acest pas important in reducerea emisiilor de CO2 prin generarea energiei electrice necesara proceselor de fabricatie din cadrul companiei utilizand surse regenerabile fara emisii.”, a declarat Dan Baiasu, Director Comercial COMPA.

Echipamentele și tehnologiile utilizate de Enel X în cadrul proiectului au performanțe și fiabilitate ridicate, provenind de la furnizori importanți pentru piața de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.

Enel X România are în portofoliu proiecte implementate pentru cele mai importante companii din sectoare precum cel alimentar, retail, centre logistice, centre comerciale şi clădiri de birouri. În total, au fost montate peste 22.300 de panouri fotovoltaice, ce contribuie la reducerea cu aproximativ 3.700 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon. Instalarea acestor surse de producție de energie a dus la economii de peste 1 milion de euro pentru companiile partenere, , prin înlăturarea costurilor asociate transportului și distribuției energiei electrice, precum și a contribuțiilor pentru certificatele verzi și cogenerare.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.