tigaie

Dumitru Iancu, cunoscut drept „Tigaie”, a ajuns în atenția oamenilor legii în luna aprilie, atunci când a dat atacul într-o benzinărie de pe raza localității Cristian. Acesta a încercat să fure banii din casa de marcat și, fiindcă angajatul a vrut să-l oprească, individul a scos cuțitul și l-a înjunghiat. Înainte să dispară, acesta a luat cu el și 500 de lei, după care trei luni de zile s-a făcut nevăzut. A fost prins de poliție în luna iulie, la domiciliul său din localitatea Săliște, fiind reținut și, ulterior, arestat preventiv. Lui „Tigaie” nu-i prea place în arest întrucât, recent, le-a solicitat magistraților o măsură mai ușoară.

Dumitru Iancu, cunoscut drept „Tigaie” are 26 de ani și este din Săliște. În 25 aprilie, tânărul a încercat să dea atacul în benzinăria din Cristian și, fiindcă angajatul s-a opus, l-a înjunghiat de mai multe ori. După atac, Tigaie a plecat de la locul faptei, însă nu înainte să fure 500 de lei din casa de marcat. A fost ajutat de complicele lui, un tânăr de 24 de ani din Sibiu, care l-a așteptat în fața benzinăriei, într-un autoturism marca Hyundai înmatriculat în Alba – autoturism pe care l-au abandonat ulterior pe strada Iorga din orașul de pe Cibin. (DETALII AICI) 

Polițiștii i-au identificat pe ambii participanți la jaf, dar au reușit să îl prindă doar pe complicele care a condus mașina. Tigaie a fost dat în urmărire națională și internațională. La mijlocul lunii iulie, la trei luni distanță, a fost prins și el. Acesta a fost reținut și, mai apoi, arestat preventiv pentru 30 de zile. Măsura a fost prelungită din nou la începutul lunii septembrie, însă bărbatul a contestat-o, cerând o pedeapsă mai ușoară.

”(…) constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului I.D., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 23/UP/16.07.2021 emis în dosarul nr. 7462/306/2021 al Judecătoriei Sibiu. În temeiul art. 207 alin. 4 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului I.D. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a arestului preventiv, formulată de inculpat, prin reprezentant convențional”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Inculpatul a contestat și de această dată măsura.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.