Cîțu îl atacă pe Orban – E puţin bizar că preşedintele PNL pare cel mai mare susţinător al acestei moţiuni

500

Atacurile continuă în politica României – Cîțu, despre Orban: E puţin bizar că preşedintele PNL pare cel mai mare susţinător al acestei moţiuni.

„Pe mine mă interesează să fie respectat Regulamentul Parlamentului României. În acelaşi timp, este cel puţin bizar că preşedintele Partidului Naţional Liberal pare că este cel mai interesat sau cel mai mare susţinător al acestei moţiuni în această perioadă, pentru că, până la urmă, nu ştiu nici eu, nici domnia sa, nimeni nu ştie ce e constituţional sau nu, adică avem opinii, dar singurii care sunt mandataţi să ne spună dacă un demers este constituţional sau nu sunt cei de la Curtea Constituţională. Le recomand să aştepte decizia Curţii Constituţionale şi, după aceea, le recomand să meargă mai departe”, a spus, la Antena 3, Florin Cîţu.

Joi a fost convocat plenul reunit al Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură.

Orban spune miercuri că, în conformitate cu Constituţia, cu legile, cu regulamentele în vigoare, parlamentarii sunt cei care au obligaţia în primul rând să respecte Constituţia, regulamentele şi să acţioneze în interesul public.

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.