deces

Sibiul înregistrează miercuri încă două decese ale unor persoane infectate cu COVID-19. Niciuna dintre ele nu era vaccinată.

Încă doi oameni infectați cu coronavirus au murit miercuri în județul Sibiu. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani și despre o femeie de 82 de ani. Ambele persoane erau nevaccinate. Acestea erau internate pe secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 27049 (41 persoane confirmate în ultimele 24 de ore). Până la data curentă au fost vindecate 21643 de persoane, iar 1084 persoane au decedat (două în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 89 persoane, dintre care zece pe ATI. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 641 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 831 persoane aflate în carantină și un număr de 182 persoane în izolare.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns