preot

Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru că se dădea drept preot. Acesta a înșelat mai multe persoane și în total ar fi strâns aproximativ 11.000 de lei. 

Polițiștii au făcut marți o percheziție în orașul Galați, la locuința unui tânăr de 19 ani, bănuit de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Din cercetări a reieșit că, timp de aproximativ un an, folosindu-se de calitatea falsă de preot creștin-ortodox, sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare și construirii unei biserici, tânărul ar fi primit donații de la diferite persoane din țară și din străinătate.

„Din cercetări a rezultat că, timp de aproximativ un an, folosindu-se de calitatea falsă de preot, sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare şi construirea unei biserici, tânărul ar fi primit donaţii de la diferite persoane din ţară şi din străinătate, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 11.000 de lei. În urma percheziţiei domiciliare, au fost administrate mai multe mijloace materiale de probă, din acestea rezultând posibilitatea existenţei şi altor victime, întreg prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit pe parcursul cercetărilor”, precizează IPJ Galaţi.

Poliţiştii l-au reţinut pe tânăr pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, procurorii dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, scrie Digi24.

 

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.