Noi „loturi” de amenzi la Sibiu pentru nerespectarea carantinei – Opt oameni prinși pe picior greșit

997

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 901 persoane aflate în carantină și un număr de 205 persoane în izolare. Nu toți cei care ar trebui să stea o perioadă în locuințe respectă măsurile, astfel că mai multe persoane au fost prinse pe picior greșit, în ultimele 24 de ore, de polițiștii sibieni. 

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile de verificare în contextul stării de alertă. 346 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. De asemenea, au fost verificate 27 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 142 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

„În urma controalelor efectuat au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.000 de lei, dintre care 7 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii carantinei și 1 sancțiune pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Pentru nerespectarea măsurii carantinei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei unui bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în orașul Agnita, iar polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au sancționat doi localnici, în vârstă de 28, respectiv 69 de ani, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei fiecare.

De asemenea, tot pentru nerespectarea măsurii carantinei, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au sancționat contravențional patru locuitori din Turnu Roșu. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani și o femeie în vârstă de 36 de ani, soț și soție, sancționați cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare, un minor în vârstă de 17 ani, sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, respectiv un tânăr în vârstă de 25 de ani, sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Toate persoanele sunt revenite din străinătate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.