Sibiu – Orașul bunelor maniere, surprins prin obiectivul aparatului de fotografiat

0 1.933

Dacă surprinzi orașul de pe Cibin cu frumusețile sale prin obiectivul aparatului tău de fotografiat, atunci trebuie neapărat să te înscrii la concursul organizat în cadrul campaniei „Sibiu – Orașul Bunelor Maniere”. Competiția, aflată la cea de-a treia ediție, revine și în acest an și îi invită pe pasionații de fotografie să accepte provocarea de a trimite zece imagini surprinse de ei în care personajul principal să fie Sibiul, pâîn 15 octombrie. 

Acestea vor deveni parte dintr-o expoziție de fotografie, iar 12 dintre cele mai reușite vor alcătui filele unui calendar de anul viitor.

Imaginile vor fi jurizate pentru selecția în expoziția cu aceeași temă care va avea loc în perioada octombrie – noiembrie 2021, locul și data urmând să fie comunicate ulterior de către organizatori. Cea de-a doua jurizare va desemna câștigătorii a trei premii în valoare totală de 4.500 de lei brut.

Cei care vor juriza fotografiile vor fi reprezentanți ai Asociației „Sibiu 1191”, ai Școlii de Fotografie „Image Art” Sibiu și ai presei locale.

Fotografii aflați la început de drum, dar și cei care au deja o carieră în acest domeniu, își pot trimite creațiile prin www.wetransfer.ro la adresa contact@imageart.ro, specificând, totodată, numele și datele de contact (numărul de telefon, e-mail).

„Concursul este dedicat tuturor iubitorilor de fotografie, atât amatorilor, la început de drum, cât și celor care au experiență în domeniu. Competiția noastră este bine primită, de regulă, de oameni și putem spune că sunt multe înscrieri pentru un concurs local. Constituie, îndeosebi pentru fotografii aflați la început de drum, o rampă de lansare și o oportunitate de a se afirma artistic și creativ. Așteptăm cât mai mulți participanți și în acest an, fotografi care să pună în valoare orașul, atmosfera burgului, dar și latura turistică și culturală atât de specifică Sibiului”, spune Daniel Bălțat, directorul Școlii de Fotografie „Image Art” Sibiu.

Fotografiile din concurs au șansa de a promova Sibiul în materialele dedicate cu distribuție gratuită și în calendarul oficial al proiectului, în materialele de presă, precum și în mediul online. La ediția de anul trecut a concursului s-au înscris 35 de fotografi, ce au trimis 315 imagini. Expoziția proiectului a prins viață cu 61 de fotografii, iar trei dintre autori au fost premiați.

Regulamentul concursului

Prin înscrierea fotografiilor în competiție, autorii își asumă regulamentul concursului.

Conform documentului, prin înscrierea fotografiilor, autorii își asumă dreptul de autor asupra lucrărilor care se califică în expoziție și cedează dreptul de folosință al acestora până la data de 31 decembrie 2022 Asociației „Sibiu 1191”. Dreptul de folosință se acordă pentru proiectul „Sibiu – Orașul Bunelor Maniere”, pe durata prevazută, și nu este echivalentul cedării drepturilor de autor.

În plus, concurenții selectați pentru participarea la expoziție vor semna un acord ce va conține și date personale (act de identitate, adresă) care, însă, rămân confidențiale. Concurenții își vor asuma deciziile juriului ca definitive.

În ceea ce privește premiul concursului, acesta va fi acordat în bani, iar câștigătorii pot intra în posesia lui în șapte zile de la data deciziei juriului. Onorariul se va înmâna numerar sau prin virament bancar, după reținerea taxelor legale.

Evenimentul este parte a proiectului „Sibiu- Orașul Bunelor Maniere”, un program ce se află la cea de-a cincea ediție, fiind cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

De asemenea, proiectul este susținut de Romgaz, The Lake Home – Living Experience, NTT DATA ROMANIA, Consilo Web și New Concept Living.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.