VIDEO: Nicolae, spaima șoselelor – Urmărit din Hosman până în Sibiu – Poliția a făcut accident

4.729

Nicolae, un tânăr de 23 de ani din Hosman, nu s-a lăsat până n-a impresionat o comunitate întreagă. Miercuri noapte s-a urcat la volanul unui autoturism, fără să-i pese că n-are carnet de conducere. În zona localității de baștină, a fost zărit de un echipaj de poliție, care i-a cerut să tragă pe dreapta. Nicolae n-a vrut să oprească și și-a continuat drumul, fiind urmărit de oamenii legii până în Sibiu. La intrarea în municipiu îl așteptau însă mai multe echipaje de poliție și de jandarmi. Fiindcă drumul era blocat, tânărul s-a panicat și a pierdut controlul volanului, lovind un stâlp și un gard de beton de pe marginea drumului. Din cauza lui, echipajul de poliție aflat în urmărire a făcut, de asemenea, accident. Autospeciala s-a izbit de o bordură.

Nicolae cel viteaz, urmărit din Hosman până în Sibiu

Nicolae J. este din Hosman și are 23 de ani. Noaptea trecută, viteaz fiind, s-a urcat la volan, dorind să se plimbe prin sat, deși n-avea permis de conducere. Poliția l-a zărit, i-a cerut să oprească, însă tânărul n-a stat pe gânduri și a călcat pedala de accelerație. A condus până la Sibiu unde, pe strada Podului, a făcut accident.

„Mai multe echipaje de polițiști și jandarmi au blocat partea carosabilă în vederea opririi autoturismului în cauză. La vederea blocajului forțelor de ordine, în zona intersecției cu strada Podului, șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal și cu un gard din beton”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În același timp, echipajul de poliție care îl urmărea, s-a izbit de o bordură. Oamenii legii au fost răniți ușor, unul dintre ei având câteva zgârieturi din cauza airbag-ului.

În ceea ce-l privește pe viteazul din Hosman, acesta mai era însoțit de o persoană. Pasagerul, în vârstă de 48 de ani, din Sibiu, a fost rănit.

CITEȘTE ȘI: Urmărire ca-n filme din Hosman până în Sibiu

După faptă și răsplată

Faptele lui Nicolae n-au cum să rămână nepedepsite. A condus fără permis, a fugit de poliție și din cauza lui un om a fost rânit. Astfel, în urma cercetărilor oamenilor legii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se vor lua primele măsuri.

„Tânărul în vârsta de 23 de ani este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv vătămare corporală din culpă”, informează Elena Welter.

Sursa video: Ziua Online/YouTube

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.