Culoare de oprire și staționare în fața școlilor din municipiul Sibiu – Poliția Rutieră vine cu explicații

1.127

În atenția părinților și bunicilor care își duc copii la scoală. Poliția Rutieră și Primaria Municipiului Sibiu a demarat o masură de înființare a unor culoare de oprire și staționare în fața școlilor. Măsura s-a luat pentru a fluidiza traficul în zona centrală a orașului.  

 

Culoarele s-au făcut în zona a trei unități de învățământ din municipiul Sibiu.

Mai exact în fața Colegiului  Național Octavian Goga, Școala Gimnazială Regina Maria și Școala Gimnazială nr. 4.

Culoarele sunt evidențiate cu vopsea de culoarea roșie pe suprafața părții carosabile, pe întreaga lungime a acestora acționând indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă”.

sibiu2
Facebook/Poliția Sibiu

 

Autoritățile sibiene precizează că, pe aceste culoare, oprirea este interzisă doar pe parcursul anului de învățământ, de luni până vineri, între orele 07:00 – 20:00.

În weekend, precum și pe parcursul vacanțelor, dar și în intervalul 20:00 – 07:00 în perioada de susținere a cursurilor, aceste sectoare pot fi utilizate pentru oprirea autovehiculelor.

sibiu3
Facebook/Poliția Sibiu

 

Părinții sunt rugați de  către polițiști să utilizeze aceste culoare strict în sensul în care au fost concepute, doar pentru debarcarea / îmbarcarea pasagerilor, astfel acest spațiu putând fi utilizat de un număr cât mai mare de părinți, contribuind totodată și la fluidizarea traficului rutier.

sibiu5
Facebook/Poliția Sibiu

 

De asemenea, părinții care doresc să își conducă copiii până la intrarea în unitatea de învățământ sunt rugați să oprească / staționeze în alte locuri în care aceste manevre sunt premise.

sibiu4 1
Facebook/Poliția Sibiu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Radu scrie

    Acele culoare sunt și pentru autobuzele școlare ce vor urma să asigure transportul elevilor la școală.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.