Șeica Mică “păzită” două săptămâni de polițiști – Rute ocolitoare

2.369

Șeica Mică a intrat în carantină zonală. Timp de două săptămâni, cetățenii trebuie să respecte o serie de măsuri. Polițiștii și jandarmii “vor păzi” localitatea și vor verifica declarațiile sibienilor. Șoferii au la dispoziție două rute ocolitoare pentru a nu intra în localitate.

În contextul instituirii măsurii carantinei în comuna Șeica Mică, începând cu data de 13 septembrie, ora 00,00, timp de două săptămâni, polițiștii și jandarmii sibieni vor fi mobilizați în misiuni specifice de verificare a măsurilor dispuse.

“În această perioadă, pentru protecția cetățenilor, sunt realizate dispozitive eficiente care să prevină orice incident și care să intervină în cazul nerespectării măsurilor instituite.
Se va acționa în sistem integrat atât la intrarea în/ ieșirea din zona carantinată, cât și în interiorul acesteia pentru a ne asigura că cetățenii respectă toate măsurile de protecție sanitară”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.

În zona carantinată se instituie un filtru rutier la intersecția DN 14B cu DJ 142J.

Conducătorii auto vor aborda următoarele rute ocolitoare:
• DN 14B Micăsasa – DJ 106B Mândra – DJ 107B – DN 14 Slimnic;
• DN 14B Micăsasa – DN 14 Copșa Mică.

Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a preveni și a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere cu precizarea intervalului orar necesar desfășurării activității.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, cetățenii sunt obligați să prezinte, la cererea reprezentanților autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.